2021-An furat, iulie

Nouă ne plac foarte mult, drumețiile montane. De anul trecut și până acum cred c-am iesit cel mai mult la munte (inclusiv azi-iarnă) comparativ cu până atunci. Am ieșit și ieșim în fiecare sfârșit de săptâmână, foarte rar la două săptâmâni. Pe noi, singurul lucru care ne terorizează este cârpa aia oribilă pe care ești obligat să o pui când intri undeva. Când ne-a obligat să o purtăm și pe stradă, am găsit o soluție, aveam în mână tot timpul o pungă cu sărățele, chipurile să mănânc, astfel eram singura descoperită într-o mare de mascați. La fel și în interior, îmi fac cumpărăturile doar de la un singur magazin românesc (eu, oricum, nici înainte nu intram în multinaționale decât extrem, extrem de rar, când chiar nu găseam nicăieri, în ale noastre, ce căutam), unde găsesc de toate și unde intru normal, fără să-mi astup niciun orificiu respirator, mai nou, de când pe stradă nu mai e obligatorie cârpa, și în magazin intră și alții fără (nu mai spun că personalul care lucrează o pune pe sub bărbie, alții n-au deloc, cu toate amenințările amenzii dacă ești fără). Acum, la sfârșitul ăsta de săptămână care tocmai a trecut, la Moneasa a fost Festivalul Clătitelor, bineînțeles că n-am lipsit. M-am bucurat să văd viață în Moneasa, lumea trăieste în ciuda „vremurilor tulburi” și bine face. Cireașa de pe tort a fost o pereche, amândoi cu cârpa pe bot, în mijlocul parcului, ea era, totuși, deosebit de „responsabilă” ptr. că avea cârpa trasă până sub ochi și strânsă bine pe nas cu clema aia metalică, iar el, un pic mai „indisciplinat”, avea nasul scos afară și astfel se plimbau ei, tinându-se și de mână. După ceva vreme, ne-am intersectat din nou și hopaaaaaaa! ce să vezi? au devenit „indisciplinați” complet amândoi, erau descoperți, cu fețele libere, iar el etala, totuși, cârpa purtând-o pe cot. Cred c-au realizat că erau de-adreptul penibili și caraghioși. Parcă sunt două vieți paralele, una prezentată la tv și în media cu valuri, vaccinare, testare, vaccinare, valuri, decese, și una în care oamenii își văd fiecare de viața lor, de activitățile lor, de recreere, adică trăiesc normal. Mi-a fost dor să văd că tradiția se continuă în ciuda unora care vor să distrugă și să dispară toate obiceiurile noastre festive, tradiționale românești. Pe drum, la întoarcere, am văzut și 2 nunți autentice românești cu tradiție folclorică tipic arădene-bănățene, cu alai de nuntași însoțiți de dansatori populari și instrumentiști care cântau în spatele alaiului (ce tu distanțare? normalitate, frate!). Sper să fie lăsați, în continuare, toți producătorii și comercianții români să trăiască, câștigându-și pâinea cu propriile mâini, cu sudoare. La începutul lui august mergem în concediu în Apuseni o săptămână, abia aștept. Am făcut un plan de drumeții, numa’ să apucăm să vedem toate locurile, să fim sănătoși și să îngăduie Dumnezeu, să nu ne închidă nebunii ăștia iară. Nu știu ce va urma, dar până acum chiar n-aș putea să mă prea plâng, Slavă lui Dumnezeu. Noi am evitat și evităm toate locurile în care se cer condiții abuzive ptr. a te bucura de ele, dar acuma depinde și de ce vrea fiecare. Noi ne mulțumim cu puțin, chiar foarte puțin și Har Domnului aș putea zice că ne-am făcut mendrele în acest an, până acum, mai bine decât înainte. Aș putea zice că în cursul săptămânii eram/suntem la muncă, iar la sfârșitul ei în concediu, în munți.

ApreciazăApreciat de 1 persoană