Astăzi făcând „curat” prin calculator, am dat de o scrisoare deschisă, pe care la vremea respectivă, au primit-o toți politicienii, televiziunile, ziarele… Reacția a fost…nulă! Nu interesa pe nimeni că mor mii de români cum nu interesează nici acum! Mulți dintre cei care (era să scriu „au citit-o”) puteau să o fi citit, mai sunt și acum în funcții, unii au avansat pentru că deh, au experiență în genocid!

Atunci ca și acum, ni se refuză tratamentul vindecător, atunci și acum ni se recomandă o injecție, care rareori aduce ce promite, în schimb cu siguranță tot felul de efecte secundare groaznice! Pe vremea aceea era interferonul!

Atunci și acuma se interzice intrarea în țară a tratamentelor dorite!

Atunci și acuma, genocidul continuă, cu diferența că de data asta nu mai este doar național!

Imi cer scuze pentru lungimea scrisorii, dar asemănările mi s-au parut atât de frapante încât m-am hotărât să o redau întreagă.

SCRISOARE DESCHISĂ

În România anului 2015, din luna ianuarie, mor lunar peste 100 bolnavi de hepatita C, pentru că guvernul le refuză tratamentul vindecător. Cei vinovați de acest genocid vor răspunde de aceste vieți în fața Judecătorului Ceresc și vor trebui să răspundă, cu siguranță și în fața poporului!

Problema nu este moartea, suferința, boala, problema noastră este despărțirea de Cel ce a învins și boala și suferința și moartea!

Dragii mei colegi de suferință dar și conducători ai țării noastre, rândurile de mai sus ne privesc pe fiecare dintre noi, fie că suntem credincioși, fie că nu suntem, fie că suntem cei ce așteptăm medicamentul vindecător din mâinile dumneavoastră, stăpânii României, sau chiar suntem unul din stăpânire.

Cu toții culegem, sau vom culege curând, rodul credinței sau necredinței noastre, vom primi răsplata Stapânului pe care l-am slujit, pentru că sănătoși sau bolnavi, de murit, vom muri cu toții!

Noi, cei bolnavi, cel mai ades, am atras boala asupra noastră prin păcatele noastre.

Noi, simpli muritori, prin lipsa credinței, milei, rugăciunii, prin despărțirea de Dumnezeu, de biserică, prin încrederea doar în discernământul nostru, am făcut în plus posibilă înscăunarea dumneavoastră în fruntea țării noastre. Acum, când ne dăm seama de greșeală, este prea târziu să vă dăm jos, mai ales fără singurul Aliat mai puternic decât aliații dumneavoastră: Iisus! Dar tocmai această neputință poate fi lucrul care ne va întoarce cu fața spre Dumnezeu.

“Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”.

Așa că, ar trebui să vă mulțumim că ne arătați unde am greșit, ne arătați Cine are adevărata putere și unde este cu siguranță Milă pentru fiecare! Și ca să înțelegeți, vă transcriu niște rânduri găsite pe internet, frumoase și adevărate:

„Cei in durere, in neputinţă, pot uita şi ei să mulţumească, căci mare taină e să ajungi să mulţumeşti în durere şi în neputinţă, dar sunt mai aproape de Dumnezeu, căci în neputinţă işi văd micimea vieţii şi a puterii lor şi realizează puterea lui Dumnezeu, se leagă de rugăciune, de ajutorul de dincolo de putinţa oamenilor, Îl simt pe Dumnezeu şi I se roaga Lui. Nicicând nu e mai puternic strigătul în rugăciune decât în suferinţă, nicicând nu Îl simţi mai aproape pe Dumnezeu decât în neputinţă, când nu este nimeni să te ajute. Neputinţa, slăbiciunea te învaţă să-L simţi pe Dumnezeu aproape ţie, să I te inchini Lui, să-ţi pui nădejdea toată în El, te învaţă care e valoarea vieţii, te învaţă să mulţumeşti pentru orice, oricât de mic, te învaţă să poţi să te bucuri şi de un cuvânt, de o rază, de un fir de iarbă. În a-L simţi pe Dumnezeu, a I te ruga cu adevărat, mai de folos iţi este suferinţa si durerea, căci puterea lui Dumnezeu, la neputinţa omului, se arată.” (blogul Danielei Iulia)

Noi, fără medicamentul pe care ni-l refuzați, vom muri, unii dintre noi chiar în chinuri groaznice, dar situația noastră nu este atât de disperată, totuși, cum este situaţia dumneavoastră. Suferința este mântuitoare, ducerea bolii fără murmur este curățitoare de suflet, aripa morții te aprinde în rugăciune, te apropie de Dumnezeu. Indirect și fără să o fi dorit, putem spune că ne ajutați să fim mântuiți, tocmai contrariu a ce își doresc stăpânii dumneavoastră să faceți.

Cu ce vă veți alege dumneavoastră din cele ce faceți?

O viață în lux?

Ei și? Câți ani mai aveți până o să vă despărțiți de această bunăstare?

„Zilele anilor noştri, în durata lor, sunt şaptezeci ani, iar de vor fi în putere, optzeci ani; iar ce e mai mult decât aceştia, trudă şi durere.”

Și apoi?

„Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!”

Eu nu cred că există cu adevărat agnostici, atei, cel puțin nu în poporul român! Dar nici în celelalte popoare, pentru că trebuie să fii redus complet ca să fii așa ceva! Ori voi, conducătorii, trebuie să aveți o inteligență cel puțin medie. Da, că sâmburele de credință, sădit cândva de o bunică, sau talantul primit de fiecare la naștere, de la Creator, l-ați ascuns cu grijă de dumneavoastă înşivă, asta e posibil. La fel, nu cred că niciodată, noaptea, când nu puteți dormi, conștiința, cea despre care Parintele Iosif Vatopedinul spunea:

“este un prigonitor continuu al liniştii, un vierme neadormit care sălăşluieşte în minte şi în inimă şi otrăveşte fiecare mişcare şi fiecare acţiune a omului care ar avea drept scop confortul şi liniştea sa.” de care nu poți ascunde nimic, nu vă răscolește și nu apare întrebarea:

Și dacă?

Ce răspuns îi dați? Cum o liniștiți?

Și cum rezolvați problemele din familie pe care nu le puteți rezolva cu bani? Pentru că probleme aveți, cum avem noi toți, iar problemele grave sunt mai ales cele care nu se pot rezolva cu bani! Mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că cei vrednici de plâns nu suntem noi, cei care murim pentru că stăpânii voștri, prin voi, nu doresc să ne vindecăm, ci vrednici de plâns sunteţi chiar voi, care v-ați făcut slugi lui Mamona,

“Acolo s-au temut de frică unde nu era frică” aveți ochi și nu vedeți, urechi și nu auziți nu plânsul nostru, ci mai ales plânsul îngerului dumneavoastră păzitor, care încearcă să vă salveze. V-ați despărțit de Iisus pe care-L mai folosiți doar în campaniile electorale, „mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă”după care nu lăsați o clipă fără să mai distrugeți din morala creștină, dând legi care nu sunt compatibile cu sufletul nu doar român, ci uman, interzicând pe cei mai buni din neamul din care faceți parte, în bună măsură, adoptând legi impuse de bogații lumii, legi pe care ei nu au reușit să le impună în propriile țări.

„Lăsaţi nefăcute cele mai insemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia!

Morminte văruite, veți da seamă!

Iată! toporul stă la rădăcină și pomul care nu face roade se va tăia și arunca în foc.

Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”

Închei cu un cuvânt pentru voi, cei bolnavi, mai ales pentru cei în stadiul terminal al bolii, înecați de propriile hemoragii esofagiene, plini de ascită, sfâșiați de durerile cancerului hepatic. Cum putem răspunde dușmăniei pe care ne-o arată clasa noastră politică? Iisus, nu eu, ne învață:

“Iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează.

Iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt.”

AMIN!

Cu durere și dragoste pentru toți,

Ioan Sperling (român alungat de clasa politică românească din țara în care s-a născut, care a avut șansa în țara de adopție, chiar în stadiul de ciroză, să se vindece de hepatita c, imediat cum a apărut tratamentul vindecător.)