De ce trebuie să ținem post?
Nu am să vă dau motive teologice, pentru că acestea le puteți găsi peste tot și mult mai bine expuse decât aș putea-o face eu!
Ce pot eu să vă spun este că creștinismul este ușor de înțeles și practicat, pentru că însuși Dumnezeu, prin Fiul Lui, ne-a arătat cum să o facem!
A mers la Templu (deși era plin de farisei), s-a rugat, a făcut milostenie, a postit! Toate astea nu le-a făcut pentru El, fiindcă fiind Dumnezeu nu avea nevoie de nimic, ci pentru noi, pentru mântuirea noastră, pentru a avea o Cale de urmat, după cum de fapt a si spus-o!
Cine se abate de la Calea Lui, nu-l mai urmează pe Hristos, ci pe altcineva, sau voia lui proprie!
Să luăm aminte!
Dar fiindcă postul de anul acesta începe o dată cu un război, care ne amenință pe toți, vreau să mai spun un lucru: Iisus a fericit făcătorii de pace! Avem datoria să încercăm să facem pace, chiar dacă nu avem la prima vedere puterea, de a o face! Himera democrației s-a „dizolvat” în ultimii doi ani, de „pandemie” și majoritatea dintre noi, ne-am dat seama că „aleșii” noștrii, au devenit stăpânii noștrii! Surzi și insensibili, la orice doleanță a noastră, ce nu corespunde cu a lor!
Dar ce nu este cu putință la oameni, este cu putință la Dumnezeu!
Sa-L rugăm deci pe El, să facă pace!
Să facem prin post și rugăciune pârghia prin care imposibilul, poate deveni posibil! Chiar dacă mai marii lumii par a deține toată puterea, fară voia lui Dumnezeu, nu pot face nici ei nimic! Dumnezeu este iubitor de oameni și toată suferința noastră Îl doare și pe El, ca pe un Părinte! El o poate curma, de pe clipă pe alta, așteaptă doar să i-o cerem, să o facă! Și cine altcineva poate sa-i ceară, dacă nu creștinii? Și cum altfel decât prin adâncă pocăință și prin post? De ce credeti că tocmai creștinii și mai ales cei ortodocși, au fost dușmanii cei mai mari ai guvernului, din umbră, în timpul „pandemiei„? De ce credeți că s-a insistat și se mai insistă, pe închiderea bisericilor, mai ales de Paști și de Crăciun? Se insistă pe batjocorirea lui Dumnezeu prin purtarea unei măști în biserică, pe distanțare, samd? Tocmai pentru a rupe legatura dintre noi și singurul nostru Aliat, care le-ar putea da planul peste cap!
Sunt tot aceeași „oameni” care în actul doi numit „războiul„al piesei „Cei patru călăreți ai apocalipsei” ne fac să ne ucidem între noi asa cum am făcut-o în „pandemie„, primul act al piesei!
Credeți că întâmplător acest război a izbucnit la început de post și pe partea ortodoxă a Europei? Nici gând! Aici sunt „dușmanii” lor cei mai mari! Aici este „pericolul” cel mai mare să se năruiască tot planul, atât de bine pus la punct! Și mai ales acum, în Marele Post, pot să piardă tot!
Lumea vorbește doar de rachete nucleare supersonice, ce se deplasează cu de 8 ori viteza sunetului, de variante ucigătoare de agenți biologici modificați genetic, de gaze care ucid în chinuri! Da, astea pot fi pericole pentru viața noastră, dar pentru ei, pericolul cel mai mare sunt mâinile împreunate, genunchii cu artroză, buzele tremurânde, a unei băbuțe rugându-se!
Și acest pericol crește cu fiecare dintre noi, care adăugăm postul nostru, cât este, rugăciunea noastră, pocaința, milostenia, lacrima noastră, acestei băbuțe de care povesteam!
Stingeți televizoarele și aprindeți lumânarea sufletului vostru până de Sfintele Paști și de restul se va îngriji Dumnezeu!
Amin!
7.03.2022
Lasă un răspuns