Nu reușesc, din nou, să mă rup de „grija zilei de mâine„! În timpul zilei îmi este mai ușor, că sunt prins cu treburi, dar noaptea este foarte greu, iar nopțile mele … sunt foarte lungi! Mă trezesc gândindu-mă la ce am făcut în viața mea, la ce ar trebui să fac a doua zi, în zilele care vin și automat îmi vine în minte întrebarea: ” La ce bun, toate astea?”
Nu urmăresc știrile! Televizorul este doar pentru fotbal, când vreau să-mi stric somnul cu o partidă a naționalei, sau a Stelei fără nume! Nu citesc ziare! Dar totuși câte un titlu, de pe net, îmi sare în ochi, vrând-nevrând și cu toate că de cele mai multe ori citesc doar titlu, astă ajunge să fiu la fel de informat, sau dezinformat, ca restul lumii! Dar mai ales, să-mi pierd liniștea! Probabil tot ca restul lumii!
Familia mea (și a milioane de români)este risipită prin țări diferite, iar astăzi, este tot mai greu, uneori imposibil, să ne vedem! Pe de altă parte, chiar dacă am fi trăit în aceeași țară, oraș sau sat, au fost vremuri în trecuta (oarecum) „pandemie” (și o să mai vină în viitoarele), în care nu aveai voie să te vizitezi, sau să te întâlnești, mai mulți de un anumit număr! „Nu aveai voie” și când scriu lucrul asta mă apucă furia! Sigur, nu am prea ținut cont de „legea” asta cretină, dar frica de represalii, a stat cu noi la masa, la onomastică, de Crăciun, de Paști!
Când mă aflu la unii, nu sunt sigur că îi voi mai vedea pe ceilalți, vreodată! Mă poate „încarcera” oricând o altă „pandemie,” interzicându-mi mișcarea! Sau o poate face războiul, care stă la ușa Europei, de luni de zile amenințând cu extinderea spre vest!
Refuz să mă gândesc unde aș dori să mă prindă, una sau altul, pentru că nu există răspuns care să mă mulțumească!
Nu îmi e frică de moarte, însă lângă care parte a familiei mă va ajunge, mă frământă totuși noapte de noapte! Și nu mă pot împărți!
De parcă ce mare ajutor aș fi eu, la cei 60 de ani trecuți, pentru cei dragi! Știu că nu aș putea probabil să-i protejez, dar aș prefera să mor încercând să o fac, decât să o fac gândindu-mă: „Oare cum s-or descurca? Oare mai trăiesc?”
Bucuria de a avea o familie numeroasă e plătită cu vârf și îndesat de grijile care te copleșesc pentru ea!
Sau dacă chiar vine criza alimentară și/sau energetică, cum m-aș putea împărți ca să fiu și lângă părintii mei, care se îndreaptă spre 90 de ani și nu se mai descurcă și lângă copiii mei care nu cunosc lipsa și totodată lângă soție, care a trăit cei drept „epoca de aur,” dar nu mai are nici ea 20 de ani?
Nu așa mi-am închipuit eu bătrânețea, pensia! Nimic din ce am visat că voi face ca pensionar nu se mai poate, fie datorită legilor, fie datorită prețurilor! În plus mă simt tot timpul hăituit și parcă nu mi-a fost niciodată așa greu ca acum! Am trăit vremuri grele destule, am trecut prin greutăți de neînchipuit în viață, însă undeva exista speranța că toate se vor sfârși într-o zi! Și s-au sfârșit! Acum trăim vremuri când răul va fi tot mai rău, până la sfârșitul lumii! După „pandemie” a venit războiul, cu razboiul o sa vină foamea, frigul…După razboi săracia…Unde mai este loc pentru fericire aici pe pământ? Am ajuns sa sper într-o grabnică moarte, într-un cât mai apropiat sfârșit al lumii!
Peste toate fricile astea, mai este si frica cea mare că voi ceda în fata Răului sau că unii dintre cei dragi o vor face! (să nu fie!)
Știu nu pot face nimic altceva, decât să mă rog! Să ma rog și să trăiesc doar în prezent!
Știu că toate care au fost și care vor veni, sunt cu îngăduința lui Dumnezeu! Dar mai știu că nu neapărat este și Voia lui Dumnezeu, în ele!
Știu că dacă am pune toți genunchii jos și am ridica mâinile către El, ne-ar auzi și toate planurile de „resetare” s-ar putea nărui într-o clipă! Dar nu o facem! Mulți sunt supărați chiar pe Dumnezeu, că îngăduie toate astea, uitând că trebuie să CEARĂ mila Lui, nu să o aștepte ca „pomană” din cer! Dumnezeu știe desigur ce dorim, așa cum știe ca ne trebuie pâine, dar nu plouă cu pâini peste noi, ci așteaptă să punem mâna pe plug, să semanăm și sa-L rugăm să facă să încolțească grâul, să se coacă, să ne ajute sa-l vedem cândva pâine pe masă! Nu nu are nevoie de rugăciunile noastre, ci noi avem nevoie prin ele, ca să conștientizăm de unde vine „tot darul cel desăvârșit” și astfel să intrăm în raportul normal cu Dumnezeu! Pentru că de multă vreme am pus în raportul acesta un semn de egalitate care nu este doar fals, dar ne și auto-condamnă în a ne descurca singuri!
Frica nu este de la Dumnezeu (nici nepăsarea nu este!) așa că trebuie alungată cât mai iute! Uite așa îmi „pierd” nopțile, până îmi vine gândul cel bun! Închid ochii și încerc să scap de gândurile care îmi răpesc, liniștea și somnul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluiește-ne pe noi păcătoșii! Doamne…”

25.09.2022