Gânduri de vrabie 6

Am văzut oameni mulțumiți că aveau doar o pâine pentru copii și care dădeau Slavă lui Dumnezeu! Mulțumirea lor era fară margini!
Am văzut și am trăit mulțumirea țăranului care își vede toamna truda de peste an pusă la adăpost. Este o satisfacție care nu are echivalent cu nimic altceva!
Am văzut mulțumirea celui care și-a ridicat o căsuță „a lui” chiar dacă fără termopane și încălzire în podea!
Am văzut și trăit mulțumirea de a te aduna la masă cu tot neamul, 3-4 generatii…
Am vazut lumina de pe fața celor care se întorceau de la Sfânta Liturghie!
Noi „turma” știm să fim fericiți și se ne bucurăm de lucruri mărunte! Știm să împărțim această bucurie cu alții și nu doar știm, ci o și împărțim, că doar așa bucuria este deplină! Tot efortul depus pentru micile noastre realizari se transformă ( pentru noi) în mari bucurii!
Suntem de invidiat, chiar dacă nu ne dăm adesea seama!
Nu am vazut însă bogați multumiți! Mimează ei mulțumirea, dar nu sunt!
Gândiți-vă la miliardarii acestei lumi, cât sunt de săraci în bucurie! Le au pe toate, sau le pot avea pe toate, fără nici-un efort! Nu-și doresc nimic cu adevarat, pentru ca au tot ce-și doresc și nu împart cu nimeni nimic, pentru că nu sunt învățați să o facă! La început își măresc bogățiile până își dau seama că asta nu le aduce nici o bucurie și că de fapt este absurd, având oricum mai mult decât pot ei cheltui vreodată! Și cum nu au bucurii, nu au nici cum să le împartă cu cineva și atunci nu le mai rămâne decât să „împartă” ce au: durerea, plictisul, singurătatea, răutatea. Dacă nu are rost să construiască, atunci vor distruge! Dacă nu au bucurie, vor împărți durere, tristețe, moarte!
Ce alt rost are „resetarea,” razboiul, genocidul mondial, instaurarea dictaturii mondiale, decât distrugerea lumii, a acelei lumi care poate să se bucure de lucruri mărunte? 
Nu veți mai avea nimic și veți fi fericiți!
Să nu mai avem nimic încearcă ei din răsputeri să facă! Si probabil o sa reușească…cu cele materiale! Noi însă mai îl avem mereu pe Hristos alaturi, așa că „veți fi fericiți” deși e spus in bătaie de joc, noi vom fi și fară cele materiale fericiți!
Dar ei, „Elitele” o să fie mai fericiti fiindcă vor deține și cele materiale, ale noastre? Sigur nu!
Vor fi mai fericiți doar pentru ca noi ar trebui să fim, din cauza asta, mai nefericiți? La fel de sigur, nu! Fericirea nu o poți construi pe nefericirea cuiva!
Vor fi mai fericiți dacă vor rămâne numai ei pe pământ? Nu, că oricum se țin izolați și acum! Nu au nici-un amestec cu noi! Nici măcar satisfacția de a ne ucide nu o vor mai avea!
Problema lor nu suntem noi, nu sunt micile noastre bucurii, problema lor sunt ei însăși!
Ca atare „tratamentul” nu administrat nouă, ci trebuie sa și-l administreze singuri, iar dacă moartea considera ei că ar fi tratamentul potrivit, atunci asta să fie!

27.01.2023

2 gânduri despre „Gânduri de vrabie 6

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: