România ceaușistă,
parcă n-a fost așa de tristă,
cum ea astăzi a ajuns,
sub sceptrul lui König Klaus!

Nu aveam multă mâncare,
nu ieșeam peste hotare,
n-aveam apă și lumină
și destul de rar benzină!
Știam însă să glumim,
împreună să trăim!
Singura bogăție:
pe masa ceva să fie,
să o împarțim cu un amic
fără să păstrăm nimic!

Astazi, mie mi se pare,
că trăiește fiecare,
cât poate de izolat,
doar cu virtual contact,
„concurând” în mod năuc,
pe insta, sau pe facebook,
cu „prietenii” săi buni
și cu restul de nebuni,
zi de zi, printr-o postare
fiecare cu ce are!
Unu arată fundul mare,
sau prelungile picioare
sânii supraplini de lapte,
a iubitei botoxate!
Altu arată din parcare
ce mașina tare are,
sau cățelul, sau pisica,
sau livada lui bunica,
poze de la munte, mare,
sau ce face de mâncare!
Fiecare deci se zbate
să te dea cumva pe spate!

Și la fel și-n viața reală
lumea este tot bizară;
ieri pe corso, la plimbare,
primăvara, zi cu soare,
n-am văzut … o sărutare!
Cei ce părerau împreună,
nu mergeau mână în mână,
Privind doar în celular,
vorbindu-și extrem de rar
scriind doar în telefon
far’ să scoată nici un ton:
„Te iubesc atât de tare!„
cu-un șir lung de … inimioare!

A uitat lumea sa râdă
este tare acră, hâdă,
nimeni nu dialoghează,
toată lumea butonează,
nimeni nu privește în jur,
de cazi lat, îi doare în cur,
toți privesc ca retardați,
pe smartphon, hipnotizați!

Deci nu este de mirare
că omul curând dispare!
Am ajuns handicapați
și vom fi eliminați!
În loc vor pune roboți
că prea suntem idioți!

10.05.2025