Mă surprinde de fiecare dată când văd cum oamenii se separă din cauza unor lucruri minore, în loc să să unească pentru același obiectiv comun major!
La noi la români lucrul acesta a devenit „lege” nescrisă, deși știm cu toții că nu-i în avantajul nostru, avem chiar o vorbă din bătrâni care ne-o spune: „nu vede pădurea din cauza copacilor!
Ba dacă o acțiune comună, pentru un lucru de folos, e doar suspectată că ar aduce cuiva, sau unui grup și un alt folos decât cel comun, atunci renunțăm pe loc la acțiunea respectivă, indiferent cât de mult ne-ar afecta!
Să ne aducem aminte doar de referendumul pentru familie, care a căzut din suspiciunea că ar aduce folos electoral PSD-ului!
Efectiv nu suntem capabili să vedem „pădurea” și/sau să înțelegem că un ADEVĂR rămâne adevăr chiar dacă este rostit de cel mai din urmă om, dintr-un interes mărunt!
Suntem un neam departe de ceea ce ne credem, adică „genii„?
Sau suntem doar un neam cronic și exacerbat de invidios, cu tendințe masochiste?
Rămâne sa-și răspundă fiecare după reacția lui personală la astfel de situații!

22.01.2024
Mențiune
O să spuneți (cei care mă cunosc mai de mult) că și eu m-am despărțit de ActiveNews și asa este, dar am facut-o după ce s-a sfârșit „pandemia” și lupta împotriva „vaccinării„! Diferențele de opinie în privința homeopatiei, sau a yogino-creștinei doamne Steer, de exemplu, existau și în timpul „pandemiei,” dar diferențele nu erau nici pe departe așa importante ca scopul comun! Când scopul comun a dispărut, ele au devenit importante și ne-am despărțit (à la guerre comme à la guerre!)!
Când vom avea din nou un scop comun important, eu unul sunt capabil de o noua colaborare, sau să-i susțin și pe ei, ca și pe oricare alții, care duc aceeași luptă ca mine!