Un titlu care ar părea normal dacă am trăi într-o țară normală, intr-o democrație, o țară unde pe politicienii să fie vertebrați și să-i intereseze și altceva decât propriul buzunar!
În colonia România, molusca care se consideră președinte, deși știe că nu mai este, face consultări cu partidele parlamentare a altor moluște, care îl consideră și ele președinte, deși știu și ele că nu mai este! Molusca prezidențială n-ar părăsi tronul pentru imunitate, de frica șomajului, arestului, nevestei, sau cine știe din ce alte angoase, iar moluștele parlamentare acceptă lucru acesta, fiindcă le convine! Vorba aceea: moluscă la moluscă nu-și scoate ochii!
Dar ca să rezumăm situația, să fie mai simplu de înțeles:
Molusca prezidențială, în cazul nostru melcul, fiindca e tot timpul legat de casă/case, de când a apărut pe scena politica până acum când (poate) iese și fiindcă e f o a r t e î n c e t, nu a înțeles încă că nu mai este de multă vreme președintele nimănui, nici măcar în acte, cum a fost de fapt în ultimii 10 ani!
Înainte să dispară, melcul uitând că nu are creier, ci doar un ganglion nervos, a încercat să manipuleze alegerile în favoarea partidului din care provenea! Ca orice „lucru făcut bine” în România educată de el, s-a ajuns „pas cu pas” să câștige altcineva decât cel pe care l-a dorit! Un vertebrat!!!
Alarmă!
Mare pericol pentru melc!
Mare pericol pentru întreg mapamondul!
Într-o lume de moluște un vertebrat poate distruge totul!
Se caută soluții prin care să fie eliminate picioarele, coloana vertebrală și mai ale, Doamne ferește, CREIERUL!
Cu un vertebrat la conducere din viitorul gelatinos pregătit cu minuțiozitate o să rămâna doar niște muci uscați!
Sepiile au aruncat rapid cerneală în ochii tuturor ca să nu mai fie nimica clar până se limpezesc apele!
Moluștele parlamentare, caracatițele, ce sug prin ventuzele pe cine și tot ce pot, fără să mai dea drumul sub nici o formă la pradă, profită de faptul că informația (că n-ar mai fi președinte) circulă extrem de lent prin sinapsele melcului, în căutarea unui cerebel care nu există, încearcă să formeaze un nou guvern! Un guvern nou din moluște vechi, cărora poporul, mai mult sau mai puțin vertebrat, le-a dat deja flit la alegeri!
Dacă apare un președinte vertebrat, când asta nevertebrat dispare lăsând doar o urmă scârboasă în urmă, este greu, ce zic eu greu, ar fi imposibil să se găsească un guvern vertebrat, format din … moluște!
Oricum era moluștelor este pe terminate! În România și în lume!
Nu poți în secolul vitezei să stai după un melc, să aștepți să-ți rezolve problemele inteligența artificială, pentru ca ție îți lipsește creierul, să fi batut ca o caracatiță până te înmoi, să-ți fie aruncată tot timpul cerneala în ochi, să fi călcat tot timpul în picioare ca o scoică, de alte vertebrate care te consideră moluscă doar pentru că te lași condus de ele!
Curând vin alegerile prezidențiale; alegeți fiecare pe cel cu care vă identificați, pe moluscă sau pe vertebrat! Guvernul de moluște format acum nu va rezista, cu un președinte vertebrat, în primul rând pentru că este ilegal!
22.12.2024
22 decembrie 2024 la 20:33
Domnul Ioan Sperling eu sunt convins că așa zisă inteligență artificială este de fapt fiara din apocalipsa lui Ioan ,cei care au comentat la articolele astea din activenews au intuit imediat că așa zisă IA este de fapt fiara din biblie .
Musk a început să lanseze sateliți cu miile zecile de mii ,prin care să fie coordonat sistemul satanist ,combinat cu substanțele băgate in vaccinuri care se combinau într-un cip ar fi format pasajul din biblie cu numai cei care au pecetea pot să cumpere ori sa vândă.
Eu nu am fost la vot nici la parlamentare și nici la prezidențiale la fel că în 2019 când am refuzat să-l votez pe Iohannis în urma declarației acestuia că cei care sunt împotriva căsătoriilor homosexuale sunt bigoți,eu care am semnat împotriva căsătoriilor de același sex in 2008 ,Dragnea doar a organizat referendumul in urma celor 2 milioane de semnături .
22 decembrie 2024 la 21:40
„Fiara” poate sa fie computerul care ne va supraveghea pe toti, sau care o face deja cu sau fara „vaccin”! Satelitii desigur sunt pentru supravegherea 100% la fel cu sau fara „vaccin”!
22 decembrie 2024 la 22:17
Referitor la alegerile recente în legătură cu moluste vs vertebrate nu are importanță asta dacă e vertebrat ori nu ,pt că având în vedere situația României care trăiește efectiv din împrumuturi pt pensii și bugetari nu prea merge să fii vertebrat ,că te amenință că nu mai primești bani ,și atunci sunt in stare să te arunce și în război prin minciuni și manipulări,nimeni nu are soluții economice pt Ro pt că industria a fost făcută praf după 90 și muncitorii au plecat din țară,nu ai cu cine sa mai faci economie .Băsescu nu a tăiat de nebun salariile bugetarilor și vroia să taie și pensiile ci pt că altă soluție nu a fost văzută la criza din 2008 .
22 decembrie 2024 la 22:52
Nu e chiar asa prietene! Banii nu se pot mânca si nici bea, industria nici atat! Sa ai o tara ca Romania poti sa hranesti usor toata Europa din ea si noi nu reusim sa ne hranim pe noi! Da datorii avem si daca nu ne oprim vor fi si mai mari si nu oprim pana suntem aliniati la UE sau NATO fara drept practic de veto! Pt asta iti trebuie ceva in mana ( avem pamantul, apele) si un vertebrat pe care l-am putea avea daca am fi mai hotarati!
23 decembrie 2024 la 21:07
” Un vertebrat!!! ”
-nici nu stiti cat de mult va inselati!
‘increderea’ dvs. intra la capitolul Idolatrie…..
23 decembrie 2024 la 21:27
Posibil, de aceea eu nu votez; mă consider printe altele prea puțin informat!
Nu cred nici-un politician dar multi dintre oameni o fac si fiindca ce promite „vertebratul” normalitate fata de ce ne permit molustele sunt de partea lui chiar daca doar la nivel de a emite o opinie!