Am făcut „greșala” să amintesc unui specialist în bucătaria de post că în postul acesta este mai greu cu gătitul fiindcă că până sâmbătă se mănânca uscat și dacă tot gătim trebuie fără ulei, lucru care complică mult lucrurile! Știu, trebuia să-mi țin gura, dar testam dacă mi se interzic toate comentariile pe TikTok, sau doar cele politice!
Reacțiile au fost puternice, de surprindere maximă, de parcă am spus o mare noutate și mi s-a imputat chiar că aș fi un fanatic religios!
Sunt învățat cu astfel de reacții pentru că de felul meu sunt un curios care nu acceptă lucruri pe motivul „că așa face toată lumea!” Eu unul trebuie să știu de ce face așa toată lumea, dacă trebuie să facem așa sau nu și care este motivul sau evoluția unui gest, tradiții!
Biserica ortodoxă are și ea canoanele, legile ei, după care funcționează, dar foarte puțini le cunosc, foarte puțini le respectă, pe diferite motive, nu neapărat întemeiate! Aplicarea acriviei, sau a iconomiei, joacă un mare rol, dar uneori se exagerează cu una, sau cu alta, iar în cazul posturilor mai ales cu iconomia!
Sincer eu nu prea cred că postul este periculos cuiva, la vreo întreagă clasă de oameni (batrâni, bolnavi, copii) ci doar anumitor indivizi din grupul acela, de aceea cum postește fiecare se discută cu propria conștiință și cu duhovnicul, nu cu vecinul de strană!
Nu cred nici că munca de astăzi nu e compatibilă cu postul, dar cea de acum 150, 500, 1000 de ani, ar fi fost! In plus oferta de fructe și legume astăzi, e infinit mai mare ca acum 50 de ani, ca să nu vorbim de timpuri mai îndepărtate!
Dar să ne întoarcem la Canoane!
Posturile de peste săptămână, miercuri și vineri sunt toate fără ulei, dacă aceste zile nu au dezlegari specificate în calendarele ortodoxe, pe care fiecare creștin le consultă oricum zilnic! „Dezlegare „nu înseamnă însă „obligare” nici la ulei, nici la vin și cu atât mai puțin la pește, lucru care pe mine cel puțin în privința peștelui, chiar mă bucură!
Cum se țin diferitele zile de post, când sunt dezlegări, sau zile de harț, găsim în Regulile Tipiconale! La multe carți de rugăciune acestea sunt trecute spre sfârșitul cărții.
Ca să închei am să copiez regulile tipiconale pentru postul Mare (al Învierii) din cartea mea de rugăciuni de la Schitul Lacu, Chilia Buna Vestire, din Muntele Athos, editată in 2012.
Vă doresc un post binecuvântat!
1 martie 2025 la 20:54
Primăvară frumoasă, vrăbiuță!
1 martie 2025 la 21:15
Post ușor albatrosule!
2 martie 2025 la 14:23
Post binecuvantat, cu mult folos duhovnicesc! Binecunoscuta expresie ca ” asa face toata lumea” si cu randuieli functie de regiune, traditii. Nadajduiesc mereu sa capete si continut prin canoanele si randuiala Bisericii Ortodoxe si preotii prin cateheze sa mijloceasca. Ati scris si dvoastra despre cateva incapatanari ale babutelor ravnitoare, am intalnit si eu de cand am plecat din partea Moldovei, spre Bucuresti si de acolo in Oltenia. Aici deja obiceiurile parca sunt taman cu scarpinatul. Insa oamenii sunt dornici sa invete sa puna in practica, fac ce face lumea ca nu parcurg mai mult in continut, in taina Scripturii, a scrierilor Sfintilor Parinti, dar mai exista intelepciunea unor batrani,cat vor mai trai si ei, simpla si insuflata de Bunul Dumnezeu. Sa ne intarim in rugaciune, sa punem straja gurii, gandurilor care vin si sa fim milostivi, asta imi doresc cu ajutorul Bunului Dumnezeu in acest post si in vecilor Amin!
2 martie 2025 la 16:58
Eu am cam pierdut speranța! Fiecare trebuie să se ocupe singur că în privința catehismului cam slăbă nădejde!
Post usor va doresc!