Eu foamea o simt când mă trezesc
și până seara când adorm flămând,
apă tot beau, dorind să o păcălesc,
dar ea revine rehidratată-în gând!

Și post dacă n-aș ține, tot la fel aș fi;
flămând tot timpul, fără de încetare,
mațele într-una goale la fel ar chiorăi,
eu fiind auto-condamnat la înfometare!

Căci de mănânc îmi crește glicemia,
care oricum este mereu crescută
și seara mă apucă de-a dreptu isteria,
când injectez în mine insulină multă!

Fiindcă mă doare și-mi pune înapoi
slănina de care doar ce am scăpat,
așa că stau flămând, dar plin ca un butoi,
de apa ce-am băut, ca boul însetat!

Macar groparii să nu-i mai chinuiesc,
când m-or lăsa cu lada în mormânt,
fiindcă cu mine, sigur nu se opintesc,
căci voi muri scheletic și asta în curând!

1.04.2025