Nu pot scăpa de senzația că trăiesc într-un „acvariu„, a cărui pereți de sticlă, sunt pe zi ce trece, tot mai aproape unul de altul!
Doar cu câțiva ani înainte, nu aveam senzația că sunt închis! Poate pentru că nu mă lovisem încă cu capul de pereții de sticlă! Da, vedeam și atunci stelele, soarele, luna și știam că nu le voi atinge, atunci ca și acum, niciodată! Dar motivul era însă clar; incapacitatea mea de a zbura, altfel decât cu gândul, până la ele! Astăzi nici nu mă mai interesează un astfel de țil, pentru că simt pereții „acvariului” care mă îngrădesc să mai zburd cum și unde vreau, în ceea ce credeam eu să fie un „ocean „, nu un recipient cu pereții de sticlă, care devine tot mai strâmt! Înainte, în copilărie, mi se citeau povești de catre mama, în care binele, dreptatea, adevărul triumfa întotdeauna! Apoi în școală am învațat să cred că sunt liber să mă mișc unde doresc, să vorbesc, sau să am părerea mea propie, să-mi aleg împreună cu alții conducătorii, să visez ca pot pune mâna pe stele dacă țin neapărat! Când ca adult nu mi-a mai plăcut arealul în care trăiam, am plecat spre altul îndepărtat, unde auzisem că rămaseseră toate încă valabile: și libertățile și drepturile și visele! Oceanul era imens, nu-ți ajungea o viață să descoperi toate frumusețile lui, pe cine mai interesa stelele, sau luna? Și dintr-o dată ne-am lovit toți cu capul de pereții de sticlă! Bang!
Oceanul nu a devenit mai mic cu siguranță, dar toate locurile lui au început să semene atât de mult unul cu altul, încât ai senzația asta de pește captiv, într-un „acvariu” din ce în ce mai mic, mai populat și atât de tulbure, încât nu se mai văd nici măcar soarele, luna, sau stelele, la care oricum nu aș fi putut ajunge! Asta dacă mi-ar fi permis să încerc, fiindcă peste tot și pentru toate, cineva trebuie să-ți permită, să fie de acord!
Am devenit mai conștient și nu sunt singurul, ca singura modalitate de a scapa din ceea ce părea a fi un „ocean” a rămas uscatul! Adică o altă lume, un alt fel de viață, din care nu mai există întoarcere! Sumbră perspectivă pentru cei care n-au trăit decât „acvariu” și cărora încet, încet, nu le mai cresc … aripi!
1.04.2025 
2 aprilie 2025 la 13:07
Suntem mai liberi ca niciodată,suntem liberi ca asa ne-a lăsat Dumnezeu,cu libertate,iar aceasta libertate nu este un favor sau o permisiune,accept din partea nimănui,nici macar a puterii de la conducere,ăștia care se cred nemuritori si niste dumnezei pe pământ,dar nu sunt decât slugile intunecatului,după cum bine știm.
Avem 2 aripi mereu,o aripă este postul,iar a2a aripa este rugăciunea.
Un creștin care tine post si se roagă la Dumnezeu POATE sa zboare,nu pe aici printre gunoaie,ci direct în Împărăția DULCELUI nostru Mantuitor Hristos,unde nu este întristare,nici suspin,ci viata fara de sfarsit.Si nu orice fel de viata,ci una in fericire ADEVARATA si veșnică.
Nu cred ca exista un zbor mai placut si un vis mai mare decat zborul nostru cu cele 2 aripi,dăruire de Dumnezeu omului,aripi asemenea îngerilor.
Ce spuneau Sfinții noștri părinți,când au fost intrebati: ce sa facem părinte când ne vor strâmtora ăștia si nu vom putea fugi,nici in dreapta,nici in stanga?
Fugiti in sus! Asa ne-au spus.
Bineinteles ca nu putem fugi,ci doar zbura in sus,acolo unde este scăparea noastră.
Doamne ajuta-ne,da-ne putere sa trăim aceste vremuri si ajuta-ne sa stam lipiți de TINE!
2 aprilie 2025 la 13:47
Amin!
Noi mai avem aceste aripi, dintre cei tineri insa tot mai putini lasa sa le crească asa ceva!