Omul a fost creat bun, nici nu avea cum altfel căci a fost făcut după „chipul și asemănarea” lui Iisus!
Răul a intrat odată cu neascultarea, cu șoapta diavolului la urechea Evei în genomul uman și de atunci unii îl înmulțesc, alții încearcă să-l înfrâneze, când îi simt pornirile în ei!
Tratamentul cel mai eficient de scoatere a răului din noi este, după recunoașterea bolii (spovedania), împărtășirea cu Creatorul! Și e singurul care poate (cu acceptul și cu conlucrarea noastră) restabili pe Adamul din noi, pe cel care a fost până la complicitatea neascultării.
Totuși, răul se înmulțește continuu în lume, chiar în lumea ortodoxă, pentru ca din ce în ce mai puțini sunt dispuși să recunoască că sunt stăpâniți de el, ba uneori lucru acesta chiar le place și foarte puțini sunt dispuși să se trateze cu adevărat!
Și iată-ne ajunși, mai ales pe noi creștinii, care spunem că îl urmăm pe Hristos și că „fii a lui Dumnezeu” suntem, în loc să fim „făcătorii de pace” a acestei lumi, de partea celor nu doar că nu doresc pacea, ci prin toate mijloacele ar lungii războiul, sau l-ar întinde la nivel planetar!
Ne place să ne mințim cu „războaile drepte„, dar nu există așa ceva! Cu orice război cu care esți de acord (doar de acord, nu trebuie să fi tu cel cu pușca în mână!) ești de acord să ucizi! De fapt ai și ucis deja! Iar uciderea este un păcat enorm, mai ales pentru cineva care prin botez a jurat să întoarcă obrazul!
Iisus putea distruge tot Universul dar a preferat să se sacrifice El! Deși nu era vinovat de nimic! Deși El avea dreptate în tot ce a făcut, sau spus, pentru ca El însuși este Dreptatea întruchipată! Am uitat oare asta fiindcă au trecut peste 2000 de ani?
Am uitat că ” dreptatea lui Dumnezeu este iubirea!„?
Poate că da, dar atunci mă întreb în cine și în ce credem, că Iisus pare să nu fie cel pe care îl urmăm!
In momentul când alegem un conducător care este de partea morții (spuneți-i NATO, UE, sau cum vreți) și nu unul care se declară pentru pace cu orice preț, am omorât deja zeci, sute, mii de oameni! Și ce e mai rău, ne-am ucis propriul suflet, ne-am pierdut mântuirea! Până să mergem noi la război, în numele nostru au fost uciși oameni, de drone, de bombe, de rachete…
Nu e ciudat că ne îngrijm să nu ne lipsească nici un bob de muștar în viața noastră pe acest pământ, dar nu ne îngrijim de loc de sufletul nostru, de mântuirea, sau nemântuirea lui viitoare?
Nu ar trebui ca să luăm deciziile pe care le luăm și prin prisma existenței unui suflet, al vieții de apoi, a unei Judecăți  pentru aceste decizii, mai ales noi care ne spunem creștini?
De ce nu o facem?
Mie unuia singurul răspuns care îmi pare corect este că de fapt nu credem în Dumnezeu, judecată, iad!
Iertați-mă dacă greșesc, șochez și dați-mi vă rog un alt răspuns!

2.04.2025