Am luat din nou legătura cu colegii de facultate, unii chiar si de armată, de fapt ei m-au „găsit” si au luat legătura cu mine după mai bine de 36 de ani!
Cu câțiva dintre ei chiar m-am întâlnit la un pahar de Traminer și am retrăit tinerețea. Cu alții am povestit doar telefonic, sau prin WA, iar de alții doar am schimbat informațiile care se cunoșteau despre unul, sau altul, pentru că se pare că nu fiecare se bucură/are timp, de o întalnire cu foștii colegi, chiar dacă este doar virtuală!
Unii au devenit „cineva„, alții ca mine nu, în schimb prea mulți dintre noi au părăsit deja lumea aceasta!
Foarte puțini mai sunt „doar” medici de circă, undeva într-un sătuc, așa cum mi-aș fi dorit să rământ toată viața și eu, dacă Iliescu nu reușea lovitura de stat din ’89!
Mulți regretă acum spre sfârșitul vieții ca nu au făcut altceva decât au făcut…
Din punctul meu de vedere nu ține doar de noi, oricât ne-ar place să credem ca da! Noi facem niște alegeri libere, dar ce să alegem ni se oferă, sau nu și avem, sau nu, succes cu alegerile noastre după cum ne este de folos! De folos pentru mântuire! Și asta indiferent că credem, sau nu în Dumnezeu, pentru că El se ocupă de fiecare chiar dacă noi îl ignorăm complet!
Prin prisma aceasta tot ce mi-a fost, sau nu mi-a fost, oferit mi-a fost mie de mare folos și necesar și nimănui altuia nu i-ar fi fost de același folos!
Sunt cel care sunt, pentru ce am trăit eu și n-aș fi fost cel care sunt, dacă nu le trăiam pe toate!
Asta nu înseamnă că sunt mulțumit de mine! Nu cred că voi fi vreodată mulțumit de mine, pentru ca în „lumea mea” se cere desăvârșire, ori eu sunt departe de așa ceva! Dar nu înseamnă nici regretul de a nu fi ajuns un „cineva„, dimpotrivă prin înțelegerea mea a lumii, a vieții sunt mulțumit că … n-am ajuns! Și nu o spun pentru că „strugurii sunt acrii!” ci pentru că PENTRU MINE a fi fost „cineva” m-ar fi îndepartat și mai mult și de la cel care sunt și acum!
Mă bucură însă sincer cei care au reușit în viață și sigur faptul că au ajuns unde au ajuns se datorează capacitații lor de a gestiona situația în care sunt! Eu recunosc sincer că nu aș fi putut dar slavă Domnului nici n-a fost nevoie!
Singura „picatura de vermut” (amară) cum zice neamțul, este faptul că foarte mulți „ajunși” nu povestesc de loc din viața lor, lucru care mă face să cred că nu sunt prea mulțumiți, nici măcar cât sunt eu de viața mea!
Ciudat!

3.04.2025