Doamne mulțumesc că nu mi-ai dat
nimic din ce ce-am dorit, sau uneori visat,
ci am primit doar strictul necesar,
ce n-a ajuns ca peste cal să sar!

Nu m-am scăldat în bani nicicând,
dar m-am culcat sătul și nu flămând,
ba am putut câte-un bănuț să dau,
celor săraci, flămânzi, care n-aveau!

Dar și așa mereu m-am rușinat,
când tot surplusul adesea eu l-am dat,
să-mi satisfac câte-o plăcere
în loc să-l pun în mâna celui care cere!

Nu m-ai lăsat în toată viața mea,
să am putere, să ajung un „cineva„
și fiind „nimic„a trebuit să mă smeresc,
că n-am avut cu ce să mă mândresc!

Am fost un oarecare, sărăcuț, nedansator,
nu un mascul de rasă, frumos, cuceritor,
de aceea doamnele nu m-au văzut, „vânat„
și n-am ajuns cu ele toate în pat!

Tu boli și neputințe în schimb m-ai dăruit
și cumpătat am fost (mai mult de nevoit)
și am învățat prin boli străina suferință,
să o vad, să o simt, la altă ființă!

(Căci nimenea nu poate simții cu adevărat,
cum e să fi bolnav, un nimeni, un trădat,
decât dacă a trăit și el așa ceva,
pe toate le-a simțit cum dor, pe pielea sa!)

Acuma știu că oricare plăcere,
produce altora răni grave și durere,
cuceritor, puternic, sau bogat,
la altu înseamnă lacrimi, flămând, sau înșelat!

De aceea îți mulțumesc că „nu m-ai auzit„,
căci și așa, de-abia au reușit,
să mă ocolească patimi mari, păcate,
ca fiind un „nimenea„, sărac și fără sănatate!

27.03.2025