Pe zi ce trece speranțele că Trump va readuce pacea și lumea la normalitatea relativă de acum 10 ani și mai bine dispar, ba ca să fim sinceri, parcă prin pretențiile sale economice, teritoriale, dă senzația că deraiază el însuși de la ce numeam înainte normal!
Am sperat că Trump se reîntoarce cu gândul că „pe mulți am să popesc eu” în principal pe „eroii” pandemiei din America si din lume și pe Europa progresistă care l-a „tocat” încontinuu! In loc de asta UE îi demonstreaza continuu că e un nimeni în drum, la fel cum face și Selenski. Si ca să nu fim noi mai altfel îi aratam și noi „partenerului nostru strategic” fundul, anulând alegerile, punându-ne de partea progresiștilor europeni, de partea războiului din care noi nu avem decât de pierdut!
Mai tare decât e umilit Trump ca președinte acum, nu a reușit nici măcar Biden să o facă până a fost la putere!
Ce este de mirare e faptul ca în același timp în care ni se demonstrează că USA nu mai este „stăpâna” lumii, iar președintele ei un președinte ca oricare altul, Rusia ramâne o supra putere de partea răului, iar Putin răul personificat!
Asta deși peste trei sferturi dintre conflictele de pe mapamond, după al doilea război mondial, au fost pornite de USA, nu de Rusia! (războiul din Ucraina inclusiv!)
Revenind la oile noastre dintre candidații actuali la noul circ electoral singurul care vorbește clar pare acest John Muscel care nu vede nici el (cum nu a văzut nimeni în ultimii 70 de ani) Rusia ca un pericol iminent, pentru care trebuie să facem noi datorii! În plus ideea cu înarmarea populației mie mi se pare una foarte bună, nu doar prin prisma unui invadator care ar da de o rezistență populară, ci si prin grija guvernului să nu calce prea tare populația pe bombeuri! Anularea alegerilor și trimiterea poliției pentru apărarea unei astfel de ilegalitați, in fața unei populații înarmate, ar schimba radical datele problemei!
În rest în continuare nu pot vedea în Simion decât un golănași care se străduiește fară mare succes să ascundă lucru asta! Ponta, Antonescu, Dan, sunt prea mânjiti și nu au măcar prestanța lui Johannis, pentru a ocupa un astfel de post!
Lasconi săraca e un element electoral distractiv dar nu mai mult, cum doamna Sandru este doar unul estetic!
Terheș a pierdut orice urmă de simpatie odată cu anularea alegerilor, iar Predoiul nu cred ca a avut, sau are vreuna! Restul fac doar act de prezență de data asta…
Participarea la aceste alegeri rapid oferite în locul celor anulate este din punctul meu de vedere o greșală si o validare a anulării alegerilor din decembrie!
De parerea aceasta nu sunt doar eu, ci și nume cunoscute de jurnalisti, sau politicieni, care nu participă, cum ar fi Ion Cristoiu, Robert Turcescu sau Adrian Severin.
Dacă alegerile nu vor fi anulate asta înseamnă că cel care a „câștigat” este cel dorit de sistem și probabil oricare dintre candidați este „dorit” fiindcă altfel nu al fi fost lasăt să participe!
Noi ca alegatori am pierdut deja în momentul anulării alegerilor din decembrie, la alegerile din mai, prin participare sau neparticipare rezultatul va fi cel dorit de mafia politică! Noi doar validam prin prezență, oricât de mică ar fi, alegerea lor!
Adica voi, ca eu unul nu particip!
2.05.2025
2 mai 2025 la 13:28
Votul este nominal, fiecare decide dacă votează sau nu, plus că preferințele, nu pot fi impuse, fiecare are dreptul să voteze pe cine dorește.
Da, că suntem mulți în situația-n care ne punem întrebarea: Eu pe cine votez? Este un adevăr, dar în final putem decide. Nu sunt românii chiar așa de ”îngrămădiți” sau ai uitat acest lucru de când ai învățat germană? 😉
2 mai 2025 la 13:46
Trebuie sa ști germana sau sa nu fi ingramadit sa înțelegi ca ti se ofera sa alegi acelasi lucru prezentat altfel?
4 mai 2025 la 9:25
FRATILOR,
HRISTOS A ÎNVIAT !
NU VOTATI ! NU VA FACETI COMPLICI ACESTUI SISTEM SATANIC !
GEORGE SIMION ESTE OMUL SIONISTILOR.
CALIN GEORGESCU ESTE DIABOLIC, NU A POMENIT NIMIC DESPRE GENOCIDUL POPORULUI ROMÂN, PRIN MILIOANELE DE AVORTURI/ANUAL.
NU A VORBIT NICI DE IDENTITATEA DIGITALA SATANICA PRIN CARE ( ACCEPTÂND-O )OMUL ÎSI PIERDE MÂNTUIREA.
CACI, LA CE NE FOLOSESTE TOATA BOGATIA ACESTEI LUMI, DACA NE PIERDEM SUFLETUL ?!?!?!
SA LUĀM AMINTE !
4 mai 2025 la 15:42
Dacă nu votăm,ei ne fura votul si-l pun la cine vor ei.Cel mai bine ar fi sa ne anulam votul,punând ștampila pe toți,înafara chenarului si in felul acesta ei nu ne mai pot fura votul,ci figurează în categoria voturi anulate.
Asta e parerea mea,fiecare om e liber sa faca ce vrea el.
4 mai 2025 la 15:46
Emy fiecare își spune părerea și bineînțeles că face cum dorește. Alegerile de astăzi însă sunt mai speciale in sensul că nu trebuiau să aibe loc! Cine participă la ele e de partea sistemului (Georgescu inclusiv!) In privinta „castigatorului” orice am face iasă cine trebuie să iasă!