Indiferent de cine câștigă alegerile, România nu o va duce de loc mai bine ca până acum! Dimpotrivă!
Situația economica în care ne aflăm este o problemă greu de rezolvat, pentru orice președinte și orice guvern!
Dacă câștigă Dan (și probabil așa o să fie) „mafia” românească nu o să mai poată fi înlăturată niciodată din țară, ne putem lua adio de la justiție, de la drepturi și libertăți de orice fel, de la noi înșine ca popor și țară!
Vom supraviețui însă mai ușor o vreme, prin „mila” stăpânilor europeni, care ne vor arunca câte o mână de firimituri pe datorie și cu dobânzi enorme!
Dacă stăpânii vor reuși să aprindă războiul din nou, țara noastra va deveni câmp de luptă, iar poporul combatant (care nu va reuși să fugă rapid din țară) carne de tun!
O Românie pustie de populație e oricum mult mai interesantă pentru toată lumea!
Ăsta e prețul la euro-banane* și la blugi!
Dacă câștigă Simion o să fie și mai greu de supraviețuit! Stăpânii europeni o să se comporte cu noi cum au făcut-o cu Austria când acolo nu era la conducere cine doreau ei! Asta înseamnă nici un pic de „milă„, nici o mână de firimituri mucegăite, până ne vine mintea la cap!
Că Simion nu-i în stare să se descurce cu problemele care îl așteaptă, este fiecăruia clar. Cred că nici Georgescu din umbră, sau la conducere, nu o va putea face! Omul pare că are și el probleme grave la mansardă!
Salvarea ar fi, dacă ar fi să fie, de la SUA, respectiv Trump! Mie care am mai așteptat americanii să vină, mi-e teamă că vom aștepta la fel de zadarnic ajutorul lor și de data aceasta!
Partea bună, în tabloul acesta întunecat, plin de șomaj, inflație, lipsuri, este că n-am mai muri de gloanțele rușilor, ci doar eventual de foame!
Probabil niște contracte economice deștepte,  chiar cu China, nu doar cu SUA, ne-ar scoate cândva la liman, dar pentru asta va trebui o leacă de suferință și de răbdare!
Asta e prețul schimbării sistemului, al demnitații naționale, a ridicării din genunchi!
Un viitor în sensul unei țări stăpâne pe ce este „al ei” nu se poate însă spera altfel!
In 18 nu alegem între Dan și Simion, de altfel amândoi necalificați pentru funcția de președinte! Nu alegem nici între banane și mere și nici între bunăstare și sărăcie! Nu alegem nici între Est și Vest!
Duminică alegem între o viață chinuită sau moarte! Iar alegerea morții nu înseamnă că până atunci vom avea o viață mai bună!
Alegerile de duminică nu privesc doar Romania, ci întreaga lume, pentru ca o eventuală victorie a suveraniștilor ar slăbi capacitatea beligerantă a Uniunii Europene! De ce credeți că o dorește brusc așa mult Orban?
Am deveni brusc nu doar dușmanii UE și ai Ukrainei, dar mai ales prietenii SUA, ai Rusiei!
Daca doriți să vă dați seama ce înseamnă asta, priviți o hartă a lumii! Restul sunt povești!

13.05.2025

*In Europa se vând două feluri de banane; euro-banane și dolar-banane. Primele provin majoritar din coloniile franceze și sunt mult mai mici, mai lipsite de gust și de obicei mai scumpe.
Pentru „iubitorii de banane și blugi” cred o informație de interes, cu concluzia că apropierea de SUA ar fi si pentru ei de două ori mai avantajoasă, decât de Franța!