Il putem sau nu ierta pe Iliescu?
Foarte multe păreri pro și contra și multe argumentații mai mult, sau mai puțin, subiective!
Intrebarea corectă nu este dacă „noi” îl putem ierta, ci dacă „eu” îl pot ierta, pentru ce mi-a făcut mie?
Pentru ce va făcut vouă, trebuie, sau nu, să-l iertați fiecare în parte, mai ales că noi ca popor nu am fost oricum niciodată de aceeasi părere, indiferent cât de simplu, logic, de bun simț, ar fi fost o situație! Alegerile de după „revoluție” o demonstrează cu prisosință și parcă tot mai clar, an de an!
Eu, cum am spus într-un articol anterior, îl pot ierta pentru faptul că m-a alungat din țară, desigur nu el direct, ci tovarășii lui care au rămas toți în funcție! Îl pot ierta pentru că viața mea în diaspora nu a fost lipsită de altceva decât de „ai mei„! Dar am supraviețuit acestei lipse cu toții! Cât de greu mi-a fost mie, cât de greu le-a fost părinților, mai ales mamei mele, sorei, prietenilor, este ceva care nu se poate explica în cuvinte și la care prefer să nu mă mai gândesc!
Cu toate astea, decât să intre în iad pentru suferința noastră, mai bine îl iert! Suferinţa aceasta este limitată la un număr de ani, a lui ar fi veșnică!
In plus nu știu dacă a fost intenționat malific prin deciziile luate, sau doar era convins ca așa e cel mai bine pentru toți! A greșit sau a vrut să gresească? Sau a trebuit să gresească?
Nu știm nici la ce presiuni internaționale a fost expus, pentru că deși ne place să credem ca am fi o țară libera și independentă, în realitate nu suntem, nu am fost niciodată, tot timpul am acționat și acționăm după cum doresc mai marii lumii, sau încercăm măcar să nu-i deranjăm prea tare!
Il pot ierta însă cei care au murit din cauza lui? Îl pot ierta cei care au rămas fară copii, fară soț, soție, frate, părinți? Il pot ierta cei care au rămas schilodiți pe viață?
Il poate ierta Hristos pentru toate acestea?
La întrebarile acestea nu pot să răspund și din fericire nu trebuie să răspund eu, de aceea îmi este ușor să-l iert, mai ales că îmi doresc eu însumi iertare …nemeritată!
Tu îl poți ierta?
7.08.2026
7 august 2025 la 11:52
Noi iertăm, nu judecăm, judecata și plata pentru faptele noastre vine de la Dumnezeu! Dumnezeu să ne ierte pe toți!
7 august 2025 la 12:11
Amin!
Cu toate astea iertarea lui Dumnezeu vine si ca urmare a faptului că nu esti acuzat de oameni! Femeia adulteră a fost iertată când nu a mai fost nimeni dintre oameni sa o acuze, cand fiecare si-a dat seama ca e pacatos la rândul lui!
7 august 2025 la 12:47
Asa este dar Dumnezeu nu te mântuiește cu forța,de aceea ne-a lăsat Dumnezeu liberi,sa alegem fiecare calea pe care vrem să mergem! Bunul Dumnezeu să ne aducă pe toți la cunoștința Adevărului!
7 august 2025 la 12:51
Nici nu ar fi corect: daca tu ai crezut in nimic e drept sa ai parte de nimic, nu de Dumnezeu! Ce iad mai mare ar fi decat o vesnicie in nimic?
https://vrabiute.blog/2019/03/23/nimicul-vesnicia-ateista/
8 august 2025 la 7:50
Dumnezeu iartă pacatul, prostia NU!
8 august 2025 la 16:00
Oh Doamne, până la urmă, nu mi-a greșit mie nimic. Așa că… nu am ce să iert sau nu.
Că a luat decizii greșite, asta o judec așa: fiecare cum își așterne, așa doarme. Așa că, slavă Domnului că nu-s pus eu să-l judec.
Însă neputințele mele, adică exact alea unde eu pot controla… la astea mi-aș dori milă, iertare. Se găsește oare milă și pt mine?
8 august 2025 la 18:30
Judecata va fi fara milă la cei care n-au avut milă!😉