Eu sunt România!
Pentru foarte mulți, sau poate chiar pentru majoritatea nemților, care mă cunosc! Nu doar eu, ci fiecare dintre noi, cei din diasporă, reprezentăm că vrem, că nu vrem, țara din care ne tragem!
La fel reprezint și ortodoxia și ea tot atât de „exotică” într-o țară preponderent protestantă!
Grea povară pentru mine, pentru oricare dintre noi, de care nu știam că o vom purta, până am ajuns aici! Am simțit-o însă la prima greșeală făcută, când nu ți se reproșează neîndemânarea, sau neatenția, de exemplu, ci vine direct sentința: „Român!” De parcă altuia, indiferent de neam, nu i se putea (și i se și întâmplă) de destule ori același lucru!
În cazul credinței nu este altfel, dacă te abați un milimetru de la „creștinul ideal” ești imediat întrebat în batjocură dacă „așa e la ortodocși?„
Și ca să fie tabloul întreg,  de tot ce apare rău (și într-o vreme doar așa ceva apărea) în ziare, la știrile TV, despre România, sau români, ești rapid înștiințat, cu o nedesimulată satisfacție, de colegul autohton de lângă tine!
De aceea (desigur nu numai) sunt fericit că am ieșit la pensie și mă învârt mai mult prin cercurile românești, care conosc la fel de bine ca și mine și cele bune și cele rele ale neamului nostru! Nimeni dintre români nu o să spună că toți suntem la fel de corupți ca și justiția română, cu toate că dacă stăm să ne gândim, acești judecători, procurori, politicieni, nu au apărut din cer, ci sunt (ar trebui să fie) cei mai buni copii ai neamului românesc! Iar dacă ei sunt cei mai buni, cum sutem noi restul?
Nu știu, dar știu că nu am stat niciodată ca cel mai bun dintre noi în fața unui străin, indiferent cine ar fi fost el, pentru ca eu știu că reprezint România, chiar o fac neales, sau pus de cineva!

12.12.2025