Dacă cineva nu se poate plânge de asigurarea medicală în Germania, acela cu siguranță, sunt eu! De-a lungul celor peste 35 de ani de când trăiesc aici, am plătit cu siguranță mai puțin decât am primit, cu toate că am dat lunar aproape 15% din salariul brut câștigat! Dar sumedinia de boli, cu care m-am luptat și mă mai lupt, a făcut să ies în „câștig,” ( tare mi-aș fi dorit să fiu „în pierdere” dar n-a fost să fie! Slavă Domnului pentru toate) fiindcă am fost internat de multe ori, am avut însumat ani întregi de concediu medical, operații, recuperari, tratamente și investigații extrem de scumpe (cel mai scump a fost un sfert de milion de euro)!
Și totuși astăzi nu pot să nu-mi arăt nemulțumirea pentru cât acoperă asigurarea medicală din manoperele stomatologice!
Astăzi a trebuit să plătesc, partea mea, pentru un tratament de canal, 360 de Euro! Rămâi cu gura căscată când primești informația asta, chiar dacă ai ieșit de mult din cabinet! Să vedem cât mai costă plomba ca atare…
Am început să înțeleg de ce au figuri așa aguridice și nu zâmbesc de loc pensionarii nemți: nu mai au dinți!
De banii aștia poți face un concediu de o saptamână în Turcia; zbor, transfer la un hotel cu multe stele, unde să fie totul inclusiv!
Mi se pare o bătaie de joc pentru că pensiile în Germania sunt destul de mici, chiriile și costurile de întreținere extrem de scumpe, așa că la foarte mulți le este imposibil să … mai zâmbească! Vreodată!
Oricum nu-ți vine să mai zâmbești când vezi că tu, cel care ai plătit în casa de asigurari, o viață întreagă, trebuie să plătești orice gest al stomatologului, în timp ce toți emigranții, care nu au plătit și majoritatea lor nu vor plăti niciodată ceva, primesc gratuit totul! Ei și familiile lor, indiferent câte neveste și copii înseamnă asta!
Există în occident bani pentru ajutorul nelimitat a lor (și sunt din ce în ce mai mulți), a Ucrainei, a țărilor din lumea a treia, pentru drumuri de biciclete, pentru procesiunea broaștelor, pentru orice, în afară de proprii locuitori!
Ce vă interesează pe voi cei din România toate acestea?
Pai ar trebui să știți că bananele, concediile, blugii, vin „la pachet” cu toate acestea!
Zâmbiți până mai puteți!

11.06.2026 0821cec4 Deab 4666 Aac9 2b116d40b7f0