Pandemonia a deschis ochii multora, efect desigur secundar și nedorit, de cei care i-au dat naștere! Prin ea am înțeles unii, din păcate prea puțini, că nu există diferențe prea mari între țările așa zise „democratice” și cele în care… Continuă lectura →
Un președinte al unei țări mici, ca România, inconjurată de vecini pofticioși, după părerea mea, ar trebui să fie cineva care „își apară sărăcia și nevoile și neamul”!Ori ai noștri conducători de după „revoluție” ori nu fac lucrul acesta, ori… Continuă lectura →
România trebuie să fie condusă de un român, după părerea mea. Sigur dreptul de a candida îl au și cei de alte origini decât românesti, dacă sunt cetățeni ai țării noastre, dar după Johannis, parcă n-ar fi rău să mai… Continuă lectura →
Fără voia lui Dumnezeu nimic nu se poate întâmpla, dar asta nu înseamnă DIN PĂCATE (pentru noi) că El ne impune voia Sa și noi nu suntem decât niște roboței teleghidați care execută comenzile primite de la Dumnezeu! Dacă ar… Continuă lectura →
Intre timp suveraniștii au fost bine decimați, pe lângă Diana Șoșoacă a fost și dr. Constantinescu exclus din cursa pentru președenție! L-au trimis „Înapoi acasă”! A mai rămas Simion mai răsărit, cu care se pare că-s toate apele făcute, așa… Continuă lectura →
Au început să apară reacțiile adversarilor lui Șoșoacă la excluderea acesteia din cursa pentru presedenție.Desigur toți sunt oripilați de cele întâmplate, nimeni usturoi n-a mâncat și nimănui gura nu-i miroase!Adică celor 5 care au votat pentru excludere, le-a venit lor… Continuă lectura →
Doamna Șoșoacă a fost exclusă dintre candidații la președenție ca fiind rusofilă, rasistă și antisemită. Este toate acestea?Nu contează, e dreptul ei să fie! Unde scrie că trebuie să-ți placă americanii, italienii și evreii ca să fi președintele României și… Continuă lectura →
De la bun început NU SUSȚIN NICI-UN CANDIDAT la președenție, oricare va câștiga (citește va fi numit) o să continuie să distrugă România pe linia începută cu așa zisa „Revoluție„! Faptul că nu vorbesc atât de des de PSD sau… Continuă lectura →
© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑