Pandemonia a deschis ochii multora, efect desigur secundar și nedorit, de cei care i-au dat naștere! Prin ea am înțeles unii, din păcate prea puțini, că nu există diferențe prea mari între țările așa zise „democratice” și cele în care dictatura era recunoscută!
De pe o zi pe alta au dispărut din „democrație” drepturile, libertățile, constituția, logica, bunul simț, opoziția, presa….tot ce facea diferența între democrație și dictatură! A dispărut ca un fum în vânt și am înțeles, cum spuneam prea puțini din păcate, că suntem lipsiți de orice putere, alta decât a pumnului și a numărului, pe care nu o să le punem niciodată în valoare din cauza lașității!
Intre Trump, Putin, Xi nu mai exista nici-o diferență, cum nu mai existau diferențe nici între USA, Rusia, China, Europa, Canada, Australia, samd alta decât că în unele țări erai mai târziu arestat decât în altele, pentru curajul de a nu te supune întocmai!
Când plandemonia a fost declarată încheiată, din nou prea puțini au înțeles că așa este planul și că nu va urma nici un Nürnberg II, nici o arestare a celor vinovați, ci dimpotrivă pedepse vor fi doar pentru cei care s-au opus pe drept pandemoniei (Prof.Sucharit Bhakdi care trece printr-un sir de procese, dr. Fuellmich care a fost răpit, adus in Germania și închis fără legătura cu lumea exterioară samd)
In răstimpul până la următoarea „pandemie” au avut, au sau vor avea loc alegeri în toată lumea, iar candidații sunt aceeași dictatori de mai înainte, sau partidele lor și totul la umbra unei amnezii generale; si ei și noi am uitat complet confruntarea din care foarte mulți (dintre ai noștri) au ieșit cu sechele pe viață, sau în saci negri de plastic!
Ei se auto-propun din nou în posturile dictatoriale, iar noi ne certăm pe care să-l facem dictator șef!
Cel mai „amuzant” mi se pare „cazul Trump„, nu ca în restul țărilor nu ar fi cel puțin la fel de „amuzant„!
Trump este văzut in continuare „cavalerul pe cal alb” care o să aducă pacea în lume și care ne va scăpa de globaliști! Același Trump care ne-a vaccinat si în anii trecuți la fel ca Putin, Xi, Macron, Scholz, sau oricare alt șef de stat!
„Pacea” pe care doreste el sa o aducă se traduce prin susținerea Israelului, (adică nu doar susținerea genocidului făcut de aceștia ci si extinderea razboiului cu vecinii din zonă) și prin distrugerea Moscovei! Probabil o „pace” care se va instaura după distrugerea planetei!
Si dacă cumva nu-i iasă distrugerea fizica a pamântului, o doreste măcar pe cea economica, prin impunerea dolarului american ( hârtie tiparită fară acoperire în altceva decât datorii) ca monedă universală de schimb!
Sumbre perspective!
Dar unii dintre noi au mai înțeles ceva, de data asta dătător de speranță: nu te poți încrede în nimeni în afară de Dumnezeu, iar prin încrederea în El se poate să-ți pierzi avutul, familia, viața, dar sigur nu mântuirea! Prin încrederea în oricine altcineva…șansa sa fie invers e enormă!
21.10.2024
22 octombrie 2024 la 7:25
Cât de adevărat ce spui. Presupun că și în acest caz se aplică a nu vota un rău mai mic, că tot rău e (și va fi). Dacă aș avea drept de vot acolo, nu l-aș vota pe Trump.
Nu-i știu pe ceilalți candidați, ca să spun că aș vota cu altcineva.
22 octombrie 2024 la 9:11
Si acolo ca si la noi ca si oriunde NU AI CE VOTA!!! O sa ai ce vota cand iti alegi tu pe cine nu altii si probabil nici atunci!
22 octombrie 2024 la 21:04
A apărut Institutul Naţional al Coincidenţelor:
https://rumble.com/v5jofhe-institutul-coincidentelor.html
22 octombrie 2024 la 21:41
Sunt destui pentru care ar fi normalitate!