România trebuie să fie condusă de un român, după părerea mea. Sigur dreptul de a candida îl au și cei de alte origini decât românesti, dacă sunt cetățeni ai țării noastre, dar după Johannis, parcă n-ar fi rău să mai luăm o „pauză” și să încercăm cu un român sadea, un român pur sânge, provenit dintr-o familie de români! Prin toate milioanele de români trebuie că se mai găsește unul curat! Un român fără antecedente politice, fără legături cu securitatea, cu „burghezia” occidentală, sau socialistă! Un român la locul lui, muncitor, familist care își câștigă pâinea lui și a familiei (soție, copii, nu parinte 2!) din muncă, nu din afaceri! ? (nu nu am nimic impotriva afacerilor, dar un afacerist de succes trebuie să înșele ori statul, ori oamenii cu care lucrează! Legal desigur, dar tot înșelătorie este, cel puțin pentru mine! Un afacerist cinstit nu are cum ajunge bogat, ma rog, de succes!)
Un român pentru care da e da și nu e nu!
De ce român? Pentru că în el sunt genele noastre comune de mii de ani. Ne-ar conduce unul de-al nostru, care simnte ca noi, crede ca noi, visează ca noi! Numai un român poate, un altul de orice altă naționalitate, are alte gene în el, care vor ieși afară când ți-e lumea mai dragă! Nimeni nu-i vinovat de genele lui, doar noi suntem vinovați când le disprețuim pe ale noastre!
Mă gândesc la bunicu (Dumnezeu să-l ierte!) și îl compar cu toți sașii, ungurii, romii, pe care îi cunosc! O diferență există orice am face! Sigur nu ar fi  bunicul nici cel mai frumos, nici cel mai deștept, nici cel mai citit, dar lui i-aș încredința România fară să stau pe gânduri, în ciuda a celor doar 7 clase și lipsa diplomelor universitare!
Nu ar face față postului?
Ba ar face!
Ce îți trebuie mai mult decât credință în Dumnezeu, dragoste de țară, oameni, bun simț, corectitudine, cinste, ca să conduci spre bine o țară? Bunicu iubea toți oamenii indiferent de naționalitate și cred că în România lucru acesta este posibil doar românilor. Minoritaților nu, pentru că undeva în genomul lor ei se simt fie superiori românilor, fie oropsiți de aceștia, de când au călcat pe aceste meleaguri!
Eu trăiesc ca minoritate și adesea simt că sunt dezavantajat față de „concurența” mea germană. Poate mă înșel, dar atunci sigur ne înșelăm mai toți care trăim în diasporă!
Vă pare imposibil să mai conduci fară viclenie, compromisuri, fară să cedezi tot ce reprezintă românii?
Păi cei care au condus-o pâna acuma, unși cu toate alifiile și scoliți până în măduva oaselor (vorba vine), vi se pare că au dus țara spre culmi de prosperitate? Mie nu!
Suntem datori vânduți, nu ne mai aparține mai nimic, stăm în fața unui război pe care nu-l dorim, din care avem doar de pierdut, în care suntem împinși împotriva voii noastre! Câtă minte îți trebuie ca să duci țara de râpă?
Cu 7 clase asta nu s-ar fi întâmplat! Cu diplome universitare plagiate sau nu, da!
Mă uit la fotografiile candidaților și nici unul nu „seamană” cu bunicul!
Nici măcar cei (auto)declarați români dintre ei!
Mă uit și mă apucă disperarea; granița României se îndepartează de mine tot mai mult! România îmi devine tot mai străină, adică mai asemănătoare cu țara în care locuiesc, cu fiecare an în care e condusă de oameni care nu seamană cu bunicul! Si acum o să alegeți altul (indiferent care o să fie) la fel ca cei de până acum!
Sigur eu care am „fugit” nu am dreptul să vă dau sfaturi pe cine să alegeți, dacă totuși o fac este pentru că m-aș întoarce să mor în România, dar deși știu bine drumul…nu o mai regăsesc!

19.10.2024