S-a așternut peste pământ O apăsare ca un nor Ce-ntunecă pe cei ce vor Să-nalțe rugi spre Domnul Sfânt. Și nici duminica-n biserici Când ne-adunăm la Sfânta Liturghie Nu mai gustăm un pic de bucurie Că mii de gânduri ne… Continuă lectura →
Zice Domnul că va judeca pe fiecare după ce a rostit, iar Sfântul Pavel, în scrisoarea sa: „Cel ce nu crede s-a și osândit!” Orice ateu spune că el știe că după moarte nu mai e nimic, așa că iadul… Continuă lectura →
Fiindcă cred Doamne, în tine singur sunt, gonit de lume! Orice fac, nu cade bine toți mă cred un „pus pe glume”! Sunt ciudat, dacă țin post! Sunt uimiți, dacă-mi fac cruce! De mă rog, mă cred un prost care… Continuă lectura →
Credința nu-i autostradă ci o potecă șerpuind pe munte oricine de pe ea poate să cadă prăpăstiile de lângă, sunt abrupte! Se urcă singur, sau uneori în doi, înaintând continuu, pas cu pas! Strâmb de pășești, aluneci înapoi la fel… Continuă lectura →
În lume, acel care conduce, o dată nu o să fie reales, dacă pe el capul nu îl duce, sau nu aduce vreun progres. Ba dimpotrivă în România, tocmai acesta-i sigur reales! căci nu contează vrednicia, sau că a codus… Continuă lectura →
De Dumnezeu de nu ți-e frică pășește în viață ca un leu; ce coama cefei își ridică și n-are tegument galinaceu! Căci tot negând, neîncetat, pe Cel ce, tu zici, nu există, nu pari un leu, neînfricat, ci doar o… Continuă lectura →
Tare te temi de șeful pământesc Căci nu întârzii la servici vreodată. Frică nu-ti e de „Şeful” cel ceresc Căci la biserică vi doar…câteodată. În timp ce primul te plătește prost, (abia ajunge de mâncare și chirie) al doilea îți… Continuă lectura →
Există două feluri de oameni: ortodocși și rătăciți! Există două feluri de ortodocși: cei care trăiesc în biserica și uneori rătăcesc în lume și cei care trăiesc în lume si uneori se rătăcesc în biserică! Există două feluri de ortodocși… Continuă lectura →
© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑