Vrăbiuţe!

Cip! Cip!

Pagina 258 din 289

Rugăciune (18)

Doamne fă să TE întâlnesc câteodată în rugăciune, sufletul să-mi oblojesc, de durerile din lume. Fă să-ȚI simt iară căldura, cum topește tot ce e rău; cleveteala, pizma, ura, fa-mă iar ca fiu al TĂU! Lacrimi dă-mi de pocaință, de… Continuă lectura →

Războiul nevăzut (6)

Ne-iubindu-ți propriul eu vei iubii pe Dumnezeu! În tine păcerea nu căuta, în ceilalți o vei afla! după Sf. Maxim Mărturisitorul

Bătrânețea

Bătrânețea la mulți pare Balsamico fin, cu buchet! Lichid scump și de valoare, dar de fapt e … tot oțet!

Mortul viu

Sunt îngropat de mult în mine și nimeni nu-mi aduce flori, cu lumânări nimeni nu vine nici la Crăciun, sau sărbători! Am putrezit, încet, neobservat, nimeni nu-mi face parastas, mă cred toți viu, deși-s plecat, doar trupul în urmă a… Continuă lectura →

Războiul nevăzut (5)

Cantitatea în rugăciune va aduce calitate; deci apucă-te și-o spune neîntrerupt dacă se poate! după  Gheronda Ștefan Nuțescu

Numai toamnă!

Un singur anotimp eu am trăit; căci viața mea a fost doar toamnă! Acuma, ajunsă-i iată la sfârșit, și simt deja, fulgi reci de iarnă! Au fost și zile ca de primăvară, vreo câteva și m-am îndrăgostit! Au fost și… Continuă lectura →

Viața

Pe lume ești abia venit și începi ceva să înțelegi când iată-te îmbătrînit și gata să … o părăsești! Căci viața este ca o boare, până o simți a și trecut, ea pare lungă, când te doare, dar și așa… Continuă lectura →

Vrabie cu … morvă!

Răutatea mea din fire galbenă și lipicioasă dintr-o dată cu grăbire caută afar’ să iasă! Prin nas curge neîncetat, dureroase rani lăsând; creierii cred i-am suflat, sinusurile sunt la rând! Apoi iasă când tușesc, cantități de speriat! Nu știu cum… Continuă lectura →

Războiul nevăzut (4)

Două pietre colțuroase prin lovire ajung să fie rotunzi, netede, lucioase; după ani…în căsnicie! după Pr. Nichifor Todor

« Articole mai vechi Articole mai noi »

© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress

Temă de Anders NorenSus ↑