Încă o țară asiatică a impus carantine economice parțiale! Strâmtoarea Hormuz nu poate fi „ținută liberă” militar, generali de fotoliu fără minte! Iar analiza opțiunilor privind modul în care se va încheia acest război complet nebunesc este: „Pierdere-Pierdere-Pierdere” E un… Continuă lectura →
Să fim de la bun început înțeleși: domnul Georgescu îmi pare și mie să fi fost varianta mai bună, pus în balanță cu Nicușor Dan, sau doamne Lasconi! Dar la fel ni s-a părut Johannis mai bun decât Ponta, ca… Continuă lectura →
Mi-am tot promis ca nu mai circul cu Wizzair-ul dar fac cum fac și tot cu ei zbor. De data asta aveam bilete la Lufthansa dar in ziua când trebuia sa plec a inceput o greva a piloților și am… Continuă lectura →
Dacă aș fi ceea ce nu sunt, adică un susținător a domnului Călin Georgescu, cred că m-aș fi plictisit până acum să-l urmez și să ascult toate „cuvântările” în care spune generalitați cunoscute oricui în lume, nu doar românilor!Da, nu… Continuă lectura →
După zisa Apostolului, „cuvântul cruce pentru cei ce pier înseamnă nebunie, dar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. I, 18).De câte ori sărutăm cu evlavie crucea Domnului, noi nu cinstim doar lemnul din care… Continuă lectura →
Vedem ce se întâmplă când alegi pe cineva care de la început îti spune că nu va lucra pentru țară ci pentru Uniune, Ucraina și că nu dorește pace!Când politicienii promit lucruri bune nu se țin de promisiuni, dar dacă… Continuă lectura →
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” Trump nu este cu siguranță un făcător de pace, Netanyahu nici atât!Iar dacă ei „nu se vor chema fii lui Dumnezeu” e clar ai cui fii sunt de… Continuă lectura →
Eu am trăit niște vremuri pe care tinerii din ziua de astăzi nu le vor trăi niciodată și probabil după ce vor citi despre ce vorbesc vor fi convinși că fabulez!Pe vremea când am ajuns eu în occident greșelile se… Continuă lectura →
© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑