Când marea mi se face dor,
De gând albastru, călător,
Adie arșița nisipul,
Și greu aș vrea să-mi treacă timpul;

Și sufletul se umple tot,
În caldul soarelui înot,
Și plec urechea pe o scoică,
Și valurile-mi sunt iar doică;

Adorm o lacrimă ce vine
Și-o las acolo până mâine,
Și când, de dor, uscat voi fi,
Le-oi curge-n suflet mii și mii;

Și va rămâne-o amintire,
O albie de ne’mplinire,
Că dorul mare n-a trecut,
Și-n mare dor m-am prefăcut.