Constantinescu, Divertis și ardelenii

divertis

Am văzut ca povestirea mea anterioară despre Gyuri a avut mare ecou asa ca va mai povestesc una care are oarecum legatură cu el.
După studenție am fost repartizat intr-o comună, a venit „revoluția”, am emigrat și in tot timpul acesta am pierdut legătura.
Au trecut ani si cândva am ajuns la Neptun in concediu. In perioada aceea Divertis dădea un spectacol la Grădina de vară la care desigur am mers si noi ( eu, sotia, fica-mea și mama).
Spectacolul a fost grozav, dupa terminarea lui sotia a insistat sa merg sa-l salut pe Gyuri. Eu m-am cam codit, trecuseră mulți ani, el intre timp era o vedetă cunoscută in Romania, imi era frică sa nu se și comporte ca una. Preferam mai bine sa nu-l întâlnesc decât să mă dezamăgească ca om!
Cine o cunoaste pe nevasta-mea stie insă ca daca isi pune ceva in cap nu mai ai șanse să scapi! Am plecat in culise să-l întâlnesc pe prietenul meu Gyuri cu teama ca din seara aceea o să fie „fostul meu prieten” ,ca multi alții.
Sotia a rămas in amfiteatru, moment în care președintele Constantinescu a trecut pe lângă ea îndreptându-se spre ieșire.
In spectacolul care avusese loc, fusese trecut prin ciur si dârmol dar omul întelegea de glumă (spre deosebire de Iliescu pe care Divertis-ul il deranja)!
Crezând ca este actorul care îl interpreta pe presedinte ( Doru Antonesi) s-a dus si i-a dat mâna și la felicitat pentru interpretarea deosebită! Omul a râs si i-a răspuns ca l-a felicitat si el pe actor!
Nevasta-mea era insă așa de entuziasmată încât nu l-a auzit și a continuat cu elogiile in timp ce mama săraca ii tot șoptea: ” Este chiar el! Este chiar el!” Cea mai grozavă dintre neveste a inteles (ca de obicei) cum a dorit ea!
Episodul a fost atât de hilar încât stiu că Gyuri l-a povestit de multe ori, chiar pe scenă.
Iar întâlnirea mea cu el?
Nici-un fel de aere de vedete, aceeasi bucurie, aceeasi om de parcă ne întâlneam tineri in curtea internatului din Agnita, flămânzi dar fericiti!
Am reînviat legătura, eu nu am mai ajuns la București niciodată, dar trecea el pe la noi când isi vizita fratele…..

Piesa cântată o singură dată

20190808_102848

Aurelia AlbAtros  mi-a adus aminte de prietenul meu Ioan Gyuri Pascu. Dumnezeu sa-l ierte!
M-am gândit sa va povestesc astăzi o amintire cu el.
Era prin 1977 iar eu, printr-o întâmplare nefericită, ajunsesem elev la Liceul din Agnita.

Pentru ca aveam voce și ureche muzicală , nu știu exact care din ele este, am ajuns destul de repede să cânt cu Gyuri, seară de seară fetelor de la căminul liceului. Usor, usor intre noi s-a legat o prietenie care a durat chiar daca dupa studenția facuta împreună in Cluj ne-am vazut extrem de rar.
Aveam 17 si m-am îndrăgostit nebunește de cea care avea sa-mi devină, de atunci, soție.
Pe vremea socialismului însa nu aveai voie sa te îndrăgostești! Ținutul de mână însemna călcare a moralei socialiste, iar un sărut era un act de mare trădare națională!
Nu o mai lungesc, aveam din cauza aceasta mari probleme cu pedagogul de la cămin si cu directorul liceului.

Faptul ca nu eram exmatriculat se datora profesoarele de româna si de specialitate ( care avea cele mai multe ore cu noi) susținătoarele mele in consiliu profesoral, în care saptamână de săptămâna, eu eram subiect de dezbatere.
A venit ziua unei mari serbări scolare in care trebuia să cânt împreună cu Gyuri si Sorin (alt prieten plecat prea devreme dintre noi) câteva piese pe scena.
Nu puteam sa pierd ocazia sa plătesc înapoi directorului, asa ca am scris un Acrostih pentru sotie, in care ii mărturiseam ca o iubesc.  Gyuri a compus muzica si s-a oferit să-l cânte in fața tuturor.
Sigur risca să zboare din liceu, odata cu mine, dar asa era Gyuri; gata oricand sa te ajute, cu orice risc!
A mers mai departe decât atât; pe scena a prezentat singur piesa ca fiind un Acrostih scris de mine, pentru o colegă dragă mie!
Agnita este/era un orașel foarte mic unde fiecare cunoaște pe fiecare, asa ca toata lumea stia povestea sibianului indrăgostit și ce probleme implica treaba asta.
S-a făcut pentru o clipă o liniște mormântală după care colegii si-au dat drumul!
Piesa a avut mare succes la colegi, la profesoara de română, nu si la director! Am scăpat basma curată toți fiindca ori nu știa ce este un acrostih, ori a pierdut firul, ori (cred eu) în spatele  directorului comunist, se ascundea un om ca noi toți!

8.08.2019