În zorii zilei
un pescar,
adus ușor de spate parcă,
pe balta dintre dealuri iar
norocul și-l încearcă.
Un biet pescar,
trist și bătân,
îi poți citi pe față
că multe zile nu-i rămân,
din necăjita-i viață.
Dispare-ncet
in trestii,
pe tăcute,
intrând ca într-un mormânt!
Urme de pași
rămân în spate,
în reavănul pământ.
Din baltă
ceața se ridică…
Raze de soare
strălucesc din nor,
o adiere
oglinda apei strică,
iar trestia se-nclină
și freamătă ușor.
Și-n timp
ce balta ca din moarte
la viață se trezește,
un biet pescar
în trestii, nu departe,
spre veșnicie
cu un oftat
…pornește.
29. martie 2014
Trist, dar atat de frumos ai descris drumul spre…vesnicie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc.Asta imi place si mie desi sunt multe mult mai bune ca ritm, versificatie samd.
ApreciazăApreciază
Tare frumos și profund!
Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Eu iti multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos! Trist, dar frumos.
ApreciazăApreciază
Multumesc, asa eram in ziua aceea.
ApreciazăApreciază