În zorii zilei
un pescar,
adus ușor de spate parcă,
pe balta dintre dealuri iar
norocul și-l încearcă.
Un biet pescar,
trist și bătân,
îi poți citi pe față
că multe zile nu-i rămân,
din necăjita-i viață.
Dispare-ncet
in trestii,
pe tăcute,
intrând ca într-un mormânt!
Urme de pași
rămân în spate,
în reavănul pământ.
Din baltă
ceața se ridică…
Raze de soare
strălucesc din nor,
o adiere
oglinda apei strică,
iar trestia se-nclină
și freamătă ușor.
Și-n timp
ce balta ca din moarte
la viață se trezește,
un biet pescar
în trestii, nu departe,
spre veșnicie
cu un oftat
…pornește.

29. martie 2014