1. Generalităti
  2. Fitoterapia

Fitoterapia este cea mai veche ramura a medicinii, mii de remedii existând din timpuri preistorice și nu mai puține medicamente moderne, isi au originea în lumea plantelor, sau in vechile remedii ale fitoterapiei!
Desigur se poate folosi și astazi un extract de coaje de salcie sau plop, în locul aspirinei, dar este mai simplu și benefic, să luam o tabletă tamponată, la care doza este cunoscuta și contine o substanță neutralizantă care previne afectarea mucoasei gastrice!
Și cu toate remediile naturiste este cam la fel: doza nu este/ poate fi precisă, pe lângă substanta benefică mai exista și altele care pot fi chiar toxice! Cum studii în fitoterapie nu prea există, ne putem trezi cu efecte neașteptate!
Așa ceva am trait chiar eu, acum vreo 20 de ani, când am descoperit că am diabet.
Un medic mediocru, mi-a dat ca singur tratament ” mănâncă mai puțină pâine” așa ca am luat boala asta, foarte perfidă, în glumă!
Cum era și normal au sărit „prietenii” în ajutor și mi-au recomandat tot felul de remedii! Eu fiind un mare consumator de ceai, am ales ceaiul de frunze de afin! Am început sa-l beau la fiecare mic dejun, la ora 9 și nu observam vre-un efect secundar la el! Ceaiul avea chiar efectul scontat, glicemia mea scadea după el!
După câteva saptămâni am fost chemat la șef in birou și mi s-a pus o întrebare care m-a lasat cu gura deschisa: „Ce manânci, sau ce îți inoculezi în pauza de mic dejun, că așa nu se mai poate!? Pâna la 9 esti ok, de la 9.15 devii o „fiară” cu care nu se mai înțelege nimeni!”
După ce am incetat să mai beau ceaiul de frunze de afine, a disparut si „fiara„! Cautați in prospectul de ceai de frunze de afine dacă scrie despre asa ceva!
Alte mari probleme a fitoterapiei moderne e că se bazeaza pe principile lui Paracelsus (care se declara creștin, practicând magia neagră) și se gasește în mare masură in „mâna” antropozofilor (Weleda AG de ex.)!
La prima vedere nimic deosebit, doar ca în obținerea acestor remedii naturale se folosește radiestezia, zodiacul, ritualuri de semănare/culegere a plantelor, fiindca deh: ” Acțiunea benefica a unei plante împotriva unei boli nu se datorează atât substanțelor pe care le conține cât esențelor sale spirituale!
Pentru ca fiecare plantă are o anumita energie sau vibratie la fel ca și fiecare bolnav se foloseste adesea pendulul in alegerea „tratamentului” adecvat (nu exista acelasi tratament pentru aceeasi afecțiune!!) si ce este de speriat din punctul de vedere a unui creștin „dupa un astfel de tratament pacientul descopera ca a primit el insuși capacitați paranormale”!!!
Cu speranta ca v-am facut curiosi să aflati mai multe despre „medicina alternativa” închei cu recomandarile dr. Pfeifer pentru adepții fitoterapiei:

  1. Cumparati doar carți cu remedii neutre din punct de vedere spiritual. (Atenție mulți vindecatori se prezintă drept creștini, preoți sau călugări chiar)
  2. Consultați un medic înainte de un tratament fito.
  3. Evitați vindecatorii care nu sunt strict împotriva radiesteziei, magnetismului, chiromantiei, yoga, zen, meditatiei orientale, samd.
  4. Cumparați doar produse care nu vin de la firme ce folosesc ocultismul în prepararea lor!
  5. „Incredeti-va in Dumnezeu pentru vindecarea trupească si sufleteasca) si nu in zeița Natura! Dati-i Lui toată cinstea pentru remediile pe care le-a creat, iar atunci cand povestiți prietenilor despre succesul terapiei folosite, nu uitați să-i atribuții lui Dumnezeu meritul de a vă fi vindecat!”

6.02.2022