Războiul din Ucraina
a scumpit aici benzina
și tot datorită lui,
nici ulei, pe rafturi nu-i!
Sau făină, de-un aluat!
Toate Putin le-a păpat!

Germania țara cea tare,
nu mai are aprovizionare,
sau bani de sponzorizare,
deși miliarde a dat,
pe-un „vaccin,” anticipat,
pentru vechea „pandemie,”
sau de-o nouă, ce-o să vie!
Cică Biontech vezi poate,
să găsească leac la toate!
Numai boala să apară,
că „vaccinul” e afară!
Ba pot chiar să îl producă,
fară boala să erupă,
până nu-i scăpat în lume
noul virus ce răpune!

Rușii ne opresc și gazul!
O să fie de tot „hazul„;
căci în vest, omul modern,
nu știe să taie un lemn,
să gătească, din ce n-are,
totuși cu gust de mâncare,
să se spele în lighean…
E complet aerian!
Șansa să supraviețuiască,
e războiul să se oprească,
fiindcă altfel scăpam doar,
numai cei ce avem habar,
cum poți totuși să trăiești,
când nimica nu găsești!
Fiindcă am mai trăit odată
nebunia asta toată,
nu războiu, pandemia,
ci foamea, în România!
Suntem deja învățați,
să trăim sub psihopați,
așteptând ziua în care
vor fi ei luați în cătare
lângă un zid de unitate,
având mâinile legate!

Post ușor în continuare,
nădejde, multă răbdare;
drumul cel spre nemurire,
trece printr-o răstignire,
cu piroane, oțet și fiere,
dar sfârșind, prin Înviere!

30.03.2022