Trăim niște vremuri cu adevărat bizare; ne place sau nu, la nivelul fiecăruia, are loc o „resetare„! Pozitia pe care te gândeai că te situezi, este reevaluată, mai întâi de tine însuți, apoi de cei din jur și surprizele sunt mari!
In ochii tăi, te poți ridica, sau coborî, după cum ai rezistat, sau nu, la presiunea ultimilor ani! Cât ai fi fost capabil să pierzi? La câte ai renunțat, sau ai mai fi putut renunța, fară să cedezi? Cât de tare, sau de slăbit, te găsești în „pauza” actuală, înainte de agresiunea următoare? Cât, cum și dacă, ai participat personal la împotrivire, sau doar ai stat ascuns, să treacă furtuna?
Ne-am dat cu toții seama că nu ne cunoaștem  și doar o situație de criză, ne putea lămuri, cine credeam că suntem și cine suntem cu adevarat! Și dacă noi, pe noi nu ne-am cunoscut, cu atât mai puțin îi cunoaștem pe cei din jur, chiar pe cei din familie!
Spre deosebire de România, în Germania ai statut de paria ca „nevaccinat,” pentru că din 10 oameni, doar 2 sunt ca tine „asociali și egoiști”! Iar de cei doi e mai greu de dat pentru că se feresc să se „outen„! In anul 2022 dacă pentru un homosexual, transverstit, zoofil nu mai este o problemă să-și declare înclinația sexuală, pentru un „nevaccinat” este tot mai greu să spună că a refuzat „vaccinarea„! Nu, încă nu suntem linșați, dar cine știe ce mai urmează în anii următori? Și ortodox și „nevaccinat” e mult prea mult pentru occident!
Când primesc câte o întrebare, care m-ar putea „deconspira” am fară să vreau o tresărire, chiar dacă vine de la cineva de care sunt aproape sigur, că este tot un „ucigași de bunică,” ca mine!
Așa am primit pe Whatsapp un link a unui articol al meu publicat de ActiveNews cu întrebarea: ” Tu scrii pentru ActiveNews???” de la un prieten, pe care nu l-am mai  văzut și de care nu mai știam nimic, de f. mult timp. Trei semne de intrebare, m-am gândit că nu-i a bună! Am recunoscut spășit ca da și apoi am întrebat cu teamă ” E de bine?”
Răspunsul lui m-a liniștit, deși la urma urmei faptul că nu mă vedea capabil de așa ceva, mă cam zgîrie pe mândrie!
Cum spuneam vremuri ciudate!

2.08.2022