Am ajuns întâmplător pe un blog la o temă tabu: sinuciderea. Toată lumea vorbește despre ea, dar foarte puțini și știu despre ce vorbesc.(sunt puțini sinuciși încă vii)
M-a surprins faptul că autoarea a atins cuvântul „curaj” in legătură cu sinuciderea! Când se discută despre temă, cuvântul „lașitate” este cel unanim acceptat!
Ca să te sinucizi însă îți trebuie curaj, pentru că trebuie să învingi instinctul de conservare, sădit de Dumnezeu în fiecare! Un lucru greu!
Sau poate este nebunie?
Granița dintre „curajul” de a te sinucide și nebunia de a o face, nu este foarte bine definită! Curaj fară nebunie ar însemna să poți trăi mai departe, chiar dacă nu o dorești! Ori să faci ce nu dorești, este de fapt o nebunie! Nebuniei nu-i trebuie curaj ca să o facă dar se mai poate vorbi de sin-ucidere când tu nu mai esti tu? Complicat!
Ce este o prezență, sigură și necesară în sinucidere este … posedarea!
Doar așa poți duce actul la capăt, fară să te oprească instinctul de conservare. Sigur nici în posedare tu nu mai esti tu dar nebunia nu tine de voia ta posedarea este oarecum acceptată!
Motivele sinuciderii sunt diferite, dar cel care crede cu adevărat, cel care a înțeles creștinismul ortodox și îl traiește, nu se va sinucide niciodată! Unul ca acesta nu își riscă mântuirea! Și nu poate fi posedat, condiție cum spuneam, esențială pentru sinucidere!
Nu vreau să intru în discuții despre alte confesiuni și mai ales religii, unde sinuciderea poate fi chiar cale spre „mântuire„! (ar însemna ca tangalache se muncește să intrăm în rai, un lucru clar absurd!)
Ce putem face totuși pentru cineva cu gânduri de sinucidere?
Nu-l lăsați singur într-o criză! Nu e nevoie de sfaturi geniale, ci doar de prezența voastră!
Scoateți-l de pe „linia” pe care s-a hotărât să meargă! Puneți în mintea lui alte gânduri, alte teme! „Pierdeți-vă” puțin timp cu el, ca să nu-și piardă el, tot timpul! Ajunge asta? Ajunge cel puțin pentru ziua respectivă căci cu fiecare minut, puterea, dorința lui de a-și învinge instinctul de conservare, de a termina cu „viața asta,” scade! Și e nevoie și de hotărârea lui, de a se sinucide, pentru ca să fie apoi posedat și să o poată duce la capăt!
De unde știu eu?
Știu!
Credeți-mă pe cuvânt!
7.12.2022
7 decembrie 2022 la 8:44
Bun text. Mulțumiri pentru el.
Puteți scoate link-ul către blogul cu pricina, întrucât postarea a fost ștearsă – e mai bine așa.
O zi frumoasă vă doresc!
7 decembrie 2022 la 10:21
Mulțumesc! Am scos linkul dar n-am inteles! Mă rog, nu trebuie sa le înteleg eu pe toate!😉
7 decembrie 2022 la 10:28
Am obiceiul de a scrie, a lăsa puțin la rumegat (pentru mine mai mult) și apoi a șterge. Postarea aceea nu face excepție – mai ales că era una extrem de sensibilă. Prea sensibilă.
Reînnoiesc urările de bine!
7 decembrie 2022 la 10:30
Si eu reînoiesc multumirile si adaug urarile mele de bine pentru tine!
7 decembrie 2022 la 10:39
Mulțumesc frumos!
7 decembrie 2022 la 23:43
Hmmm…Complicat subiect Ioan. Iți spun, tot dintr-o oarecare experiența ca a-ti pierde timp cu el ajuta dar nu este neapărat o soluție. Cred ca cel cu gândul sinuciderii este prins într-un vârtej si este foarte greu sa-l scoți de acolo, oricât ai încerca. Este ca si cum, gândul acesta al sinuciderii, ar fi ca un drog…Si chiar daca cei apropiați depun eforturi, chiar daca persoana în cauza depune eforturi si pare ca evoluează bine, într-o zi, când te aștepți mai puțin, se întâmpla. Mi-am pierdut cel mai bun si cel mai vechi prieten, astfel.
7 decembrie 2022 la 23:57
Asa este DAR sunt destui care iasa din vartej daca le întinde cineva o mână cand trebuie!
Nu exista solutii general valabile pt ca oamenii sunt diferiti, motivele lor la fel! Eu pe asta am stiut-o…
8 decembrie 2022 la 0:00
Da, ai dreptate. E clar ca trebuie ajutați si ca unii reușesc sa supraviețuiască doar ca, din pacate, eu experiența aceasta am avut-o. au trecut cinci ani si nici acum nu-mi vine sa cred ca a făcut asta.
8 decembrie 2022 la 0:05
Eu sunt depresiv de cand ma știu….E foarte greu sa traiesti uneori cu toate ca nu ai in esentă o problema foarte gravă! Pe mine mă tine credinta in viată!Frica de iad! Ce fac insa cei care nu o au?
9 decembrie 2022 la 7:05
Da, Ioan. Asa este, credinta este cel mai bun sprijin. Prietenul meu nu mai calcase într-o biserica de când era copil si nici credința nu avea si totuși, cu câteva luni înainte de a se întâmpla, a fost la o mănăstire în căutarea unor răspunsuri si s-a spovedit…
9 decembrie 2022 la 7:27
Dumnezeu sa-l ierte!