Universitatea din Helsinki, facultatea de Teologie îi va oferi Gretei Thunberg, titlul de doctor Honoris Causa!

Dacă întrebați „de ce?” răspunsul este simplu; fătuca este prea ocupată cu salvarea planetei ca să mai termine școala și un titlu trebuie să aibe și ea! No amu ăsta e sigur, termină nu termină, are titlul asigurat și poate să-și vadă liniștită de clima ei!
De ce facultatea de teologie?
Păi este predicatoarea unei credințe!
Credincioși sunt (prea) destui în lume și deja au apucat la conducere, așa ca s-ar putea încet încet credința asta să devină singura credință acceptată de stat, că obligatorie a cam devenit deja! Mai sunt niște savanți de renume mondial care se împotrivesc dar nu au nici-o șansă, cum nu au avut nici cei care spuneau că „vaccinarea” nu dă imunitate și e periculoasă!
Cam la fel de „nepericuloase” o să fie și experimentele climatice a lui Bill Gates, care dorește să ne stingă lumina și la propiu și la figurat, în speranța că ne răcim cu toții și cei care n-am „reușit” din „vaccin„!
Slavă (e)Gretei Thunberg, doctor Honoris Causa!

21.03.2023

4 gânduri despre „Universitatea din Helsinki, facultatea de Teologie îi va oferi Gretei Thunberg, titlul de doctor Honoris Causa!

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: