Pe strada mea, cu teii înfloriți,
nu-i locul potrivit pentru plimbare!
Chiar de aromă fiind ademeniți,
de umbră, sau poate de răcoare.

Din cauza la guguștucii pripășiți,
la vrăbii, mierle, și alte zburătoare,
pe strada mea, cu teii înfloriți,
nu-i locul potrivit pentru plimbare!

De nu mă credeți, vă rog să poftiți;
să vă plimbați sub teii „mei” agale,
dar zeci de guguștuci îndrăgostiți,
vă vor „albii” din cap pâna-n picioare,

pe strada mea, cu teii înfloriți!

12.06.2023