M-am trezit, pe la ora 8 ca orice pensionar care se „respectă„! In dormitor era figul regulamentar recomandat de cercetătorii germani care ar trebui să fie sănatos și pe care politicienii îl susțin, cu tot felul de legi, ca să acceptăm concluziile științifice!
Din pensia mea, mult mai mică decât ajutorul pentru imigranți, oricum nu aș putea face mai cald decât dacă aș renunța la multe altele!
Soluția ar fi să cer azil, dar deja am cetațenia germană nu cred că l-aș primii! Totuși ca azilant aș avea locuință gratuit, încălzită la nivelul Africii, mi-aș reface dantura complet și dacă aș fi musulman aș mânca chiar carne de vită/miel, produse de lux pentru pensionari! Plus ca aș avea voie să fur ce doresc din magazine!
Acum peste 30 de ani, când am ajuns eu în Germania nici vorbă de așa ceva: dormitoare pentru imigranți erau comune pentru zeci de oameni, în săli de sport, iar ca mâncare foarte des primeam o grozăvie de „supă cremă de linte” si câte un cremvurști duminica! Meniul ăsta mă adusese în pragul disperarii și nu mai visam decât să mă reîntorc în țară! Și slănină cu ceapă!
E drept ca eram creștini toți, albi, nici-unul analfabet, în schimb toți veniți legal, cu acte la noi și „flămânzi” (și) după locuri de muncă!
Orice fel de locuri de muncă! Mare greșală!
Nevasta a plecat deja la birou așa că am renunțat să mai fac duș, ne mai având cu cine! Sunt un cetățean responsabil care ascultă recomandările guvernului; duș doar în doi!
M-aș fi spălat măcar pe dinți, dar nici asta nu se merită pentru cei câțiva dinți pe care îi mai am!
Mi-am luat pumnul de tablete de dimineață și cu toate că sunt aproape sătul, am mai completat „micul dejun” cu un blid de corn-flakes și niște lapte de soia! Laptele de vacă e mai nou un aliment nesănatos pentru adulți, iar vaca este poluantul numarul unul al planetei, pe care eu refuz să o susțin! Mai bine susțin producția de porumb și soia modificate genetic! Aș susține și pe cea de legume și fructe, dar nu-mi permit! Cel puțin nu fructele autohtone! Sunt prea scumpe față de cele exotice, de peste mari și țări, care probabil că țăranii de acolo mai dau bani exportatorilor ca să scape de ele! Altfel nu-mi pot închipui cum poate costa 1 euro un kg de banane din America de Sud și 3-4 euro un kg de mere din Landul nostru! De fapt nu înțeleg eu multe! O conservă de un Kg costa mai puțin decât kilogramul de fructe, sau legume, din care e facută! Cine plătește conservarea, conserva, transportul, vânzătorul? Ciudat!
După masă m-am suit un pic în mașină și am visat la vremurile când aveam „curajul” să-i dau drumul la motor! Excursii de sute, mii de kilometrii! Cât de inconștient puteam fi! Ce nu puteam vedea și la televizor, sau pe net, toate locurile acelea fară să distrug mediu? Fără să încălzesc planeta?
De când nu mai merg cu mașina nu mai cheltui nici bani pe motorină, reparații…Atâta doar că nu știu unde se duc că pe cont nu rămân! Dar fiindcă oricum or să dispară de tot, nu-mi bat capul! Măcar nu-mi scade amprenta de carbon!
După masă am fost la medic! Trebuie să-mi găsesc altul mai aproape; indiferent cât de alert e mersul meu nu ajung în 15 minute și asta o să fie curând o mare problemă! De ce am fost la medic? Pai e iarnă și mi-am făcut vaccinul de iarnă și dacă tot a trebuit să merg pâna la medic, mi-am facut și boosterul pentru covid! Al 15-lea! Măcar să mor, dacă-i din covid, mai ușor decât un conspiraționist nevaccinat! Dacă o să fie din covid, că la câte boli am de la o vreme, numai din covid nu o să mor!
Pe drum spre casă am mai privit la vitrine, ca orice pensionar care ar vrea, dar nu se poate! Nici măcar, sau mai ales,ce e pe bani! Cele mai atragatoare erau ofertele în Caraibe! Ce bine ar fi acum la căldură, cu 3 mese pe zi și băutură la discreție! Dar și dacă aș avea banii și puterea să zbor atâtea ore, amprenta mea de carbon zice: „nu și nu!” Dar oricum nu am banii!
Intors acasă am deschis toate geamurile să mai intre ceva căldură de afară, că prea era frig!
Mi-am făcut un hamburger! Se face repede și nu consum prea mult gaz, că nu vreau să-i îmbogățesc pe ruși! Mă rog, nu doar pe ei, ci pe toți intermediarii chinezi, indieni și ce or mai fi, care ne vând gazul rusesc! Un hamburger din carne falsă și fară brânză sau chiflă că n-am! Nici nu mă mai uit din ce este, bine că nu-i din vaca aia ticăloasă care scoate metan prin toate orificiile de o să ajungem sa ne asfixiem cu toții!
Am dat apoi repede cu aspiratorul, am dus gunoiul, am spalat vasele, am întins rufele, udat florile, totul repede, repede, să nu ma certe nevasta când va ajunge totuși acasă!
Am încercat să urmăresc puțin programul TV dar îmi este imposibil! Nu reușesc să fac diferența dintre un buletin politic și un show comic! Iar de filme ce să mai spun, apar personaje din senin, care nu au ce cauta în epoca respectivă, sau în ierarhia vremii, doar pentru că sunt de culoare, sau au alte orientari sexuale decât cea care era până de curând, normală! Plus că cei mai sadici, sângeroși criminali ne sunt prezentați într-o lumină favorabilă! E clar, pe mine televiziunea de astăzi mă depășește!
Seara i-am reamintit lui Dumnezeu că încă mai „trăiesc” și poate mă „eliberează” înainte de termen, apoi m-am băgat în pat încercând să respir totuși sub greutatea celor 10 pături! Doamne ce frig este!
Ca în tinerețe în blocurile ceaușiste! Și îmi este la fel de foame…
…din Comitetul Central făceau parte Klaus Schwab, Soroș, Gates, academiciana Ursula von der Leyen…
28.01.2024
29 ianuarie 2024 la 18:13
Ce frumos ați explicat democrația și bunăstarea din ziua de azi. Sau mai bine zis, am ajuns de râsul curcilor..Mulțumesc!
29 ianuarie 2024 la 18:40
Nici nu stii daca curcile rad de noi, sau ne plâng! Este atat de ciudat încat trebuie sa traiesti aici ca sa poti admite ca e real!
Imi aduc aminte cum radeau in Romania de dna Dancilă; pai daca ar intelege-o pe Annalena „noastra” ar pune-o pe Dancila presedinte direct!
29 ianuarie 2024 la 18:29
Ceea ce descrieți în acest articol este o ironie la adresa pensionarului german sau o utopie 🤔
31 ianuarie 2024 la 11:58
Este un pic din ambele! Deocamdata….
29 ianuarie 2024 la 19:43
Și noi stam precum curca pe ouă!
29 ianuarie 2024 la 20:27
Stam sau nu stăm după cum ni se cere!
29 ianuarie 2024 la 21:58
Niciunul dintre cei care au venit după Helmut Kohl nu s-au ridicat la nivelul lui
29 ianuarie 2024 la 23:11
Sunt alte timpuri! Kohl bagase si el mainile pana la coate dar era din belsug nu se vedea! Oricum multa minte n-a avut nici el ca l-a jucat Merkel pe degete! Iar cei de azi sunt ca si in Romania slugi ale unchilui Sam care distrug tot sa le fie la americani bine!
29 ianuarie 2024 la 23:46
Dacă ați trăit acolo înseamnă că știți mai bine,dar și nivelul de trai era altul
30 ianuarie 2024 la 8:54
Cand am ajuns eu aici în 91 erau mari diferente intre soccialism si capitalism, intre timp s-au nivelat!
30 ianuarie 2024 la 12:22
De situația asta cred ca profită doar cei care-și zic ,,elite”pentru că la nivelul omului de rând și la americani s-a înrăutățit traiul
30 ianuarie 2024 la 12:29
Normal!
30 ianuarie 2024 la 12:27
Încă o dată vă doresc,,La Mulți Ani!”cu sănătate,să vă bucurați de sărbătoarea de astăzi alături de cei dragi
30 ianuarie 2024 la 12:31
Mulțumesc meul ca v-ati gandit la mine! Si dumneavoastra cele bune si tuturor celor care poarta numele celor 3 mari Ierarhi!
30 ianuarie 2024 la 13:35
Să ne rugăm celor trei mari Ierarhi să ne pomenească și pe noi păcătoșii în rugaciunile lor
30 ianuarie 2024 la 13:49
Amin!