Dumnezeu este un Dumnezeu al perfecțiunii, al rânduielii. Nimic din ce a făcut, nu a făcut să nu se potrivească perfect în Creație!
Problemele apărute mai întâi cu îngerii și apoi cu oamenii, sunt datorate paradoxal tocmai acestei perfecțiuni!
Dacă îngerii și oamenii nu ar fi fost perfecți, dacă ar fi fost fară voie liberă, de exemplu (că doar putea Dumnezeu să-i faca și așa), toate problemele din lume nu ar fi existat! Dar asta ar fi însemnat că Dumnezeu nu e un Creator perfect, fiindcă creația Lui e imperfectă! Noi, sau îngerii, n-am fi fost însă conștienți că nu suntem perfecți și am fi rămas mulțumiți locuitori ai Raiului dar… nu ne-am fi potrivit lui!
Iar Dumnezeu ar fi știut lucru acesta! Creația a fost făcută cu voie liberă, din iubire, deși Dumnezeu știa de la bun început că mulți dintre noi nu putem duce greutatea acestui dar!
Nu o să vorbesc de perfecțiunea Creației universale, pentru că lucrul asta  este evident; fiecare dintre noi a observat ca de la cea mai mică celulă până la universul infinit, toate sunt puse în ordine, sub legi și tocmai de aceea funcționează de mii de ani tot sistemul!
Am să vorbesc însă despre oameni! Mai bine zis de cei mai frumoși dintre oameni, de cei mai importanți oameni, ca rol în cadrul speciei, care au primit cele mai mari daruri dumnezeiești și care totuși se simt veșnic neîmpliniți!
Am să vorbesc…de femei!
Femeile de la Eva încoace, cu foarte puține exepții, sunt tot timpul nemulțumite de starea lor, de obligativitatea respectării legilor, de orice interdicție, mai ales a celor pe parte duhovnicească! Se pare că ascultarea nu prea a avut bază genetică în coasta din care au fost luate!
O să fiu din nou acuzat că sunt misogin, dar între timp lucrul asta mă lasă rece și nu doar acestă acuzație folosită ca mijloc de constrângere, ci și celalate pe care le cunoaștem cu toții: zici ceva nefavorabil (nu neapărat împotriva) femeilor ești misogin, nefavorabil evreilor ești antisemit, imigranților ești rasist, Ukrainei ești putinist, „vaccinului” ești conspiraționist, imigranților ești rasist, samd!
În Rai, la începutul lumii, era o singură interdicție. Una singură!
Femeia nu a putut să o respecte!
De ce nu s-a împotrivit Adam?
Nu știu, dar știu că și dacă ar fi făcut-o era degeaba; când o femeie își dorește ceva, nu există bărbat care să se poată împotrivi cu succes!
De atunci Eva o ține lanț, nici nu mai vrea între timp doar drepturi egale cu bărbații, că le are de mult, ci vrea să fie bărbat! Să arate ca el, să se îmbrace, să schimbe rolurile în familie, în soccietate, să bea, chiar să-i placă femeile ca și bărbatului!
Și fiindcă femeia, cum spuneam, reușește tot ce își pune în cap, în zilele noastre este tot mai greu de deosebit bărbatul de femeie! De cine „poartă pantalonii în casă” (și nu numai în casă) nici nu mai vorbim!
Dacă vre-un bărbat are curajul să expună realitatea actuală e pus imediat la colț: „Misoginule!” Plus că există o unitate de grup de nezdruncinat între femei care face sa-și ia una alteia apărarea chiar, sau mai ales, când cea apărată nu are dreptate iar apărătoarele sunt conștiente de lucru acesta!
Singurul loc rămas cu o oarecare „normalitate” în privința locului și rolulului femeii, este biserica ortodoxă, în partea creștină a lumii!  Presiunea din partea femeilor este însă continuă soccietate și în biserică și în cele din urmă va conduce la dispariția ortodoxiei tradiționale și înlocuirea ei cu o ortodoxie „emancipată„, actualizată vremurilor, așa cum s-a întâmplat în „bisericile” protestante și cele catolice!
Și asta doar din incapacitatea de a urma și respecta niște porunci (un cuvânt tare ne-emancipat), canoanele, locul și rolul pentru care au fost create!
Am pierdut raiul din cauza femeilor, am recâștigat posibilitatea reîntoarcerii în rai, e drept tot printr-o Femeie, iar acum se încearcă, tot de către ele, distrugerea aceste punți fragile!  Și bineînțeles că o să „reușească” fiind doar o chestiune de timp!
Asta în primul rând pentru că femeia este „ogorul” unde se dezvoltă „sămânța”  generațiilor viitoare! Ea este cea care „cultivă” generațiile care vin și asta pentru ca DOAR EA are „darul” de a transmite credința copiilor ei! Ori dacă ea e nemulțumită, revoltată, în cele duhovnicești, asta și transmite, cultivă, mai departe! Până când se va alege praful și de biserica ortodoxă, cum s-a ales de celălalte!
De altfel începutul sfârșitului este profețit tot legat de Eva, ca fiind momentul când femeile vor intra în Athos (o altă mare „nedreptate” care nu le lasă să doarmă)!
Îmi cer iertare față de femeile cu adevărat creștine, de Marii, care se simt puse în aceeași „oală” cu pseudo-creștinele! Departe de mine gândul acesta, articolul fiind scris exclusiv pentru Eve! In fața Mariilor mă înclin cu respect, pentru că ele sunt cele care au dus credința și viața de peste 2000 de ani până în zilele noastre și o vor duce în „turma mică” până la sfârșitul lumii! Cred însă că nu mai ajunge doar exemplu personal, pe care îl dau prin viața, comportament, prin copiii lor și că n-ar strica un îndemn, din când în când… pentru Eve! Astfel de îndemn, venit de la o femeie, este mult mai ușor de acceptat de o altă femeie, decât de la un misogin ca mine care:
Iubesc femeia, când e femeie!”

5.02.2024