Lumea noastră se schimbă încontinuu, dar din păcate nu se schimbă într-una mai bună! Dimpotrivă!
Până mai ieri avea o altă morală, o altă credință, o altă ierarhie, iar rolurile în societate erau și ele altele și bine stabilite. A funcționat! De două mii de ani lumea creștină a funcționat fără mari probleme tocmai pentru că schimbările au fost fie lente, fie minimale, și nu au destabilizat rânduiala hotărâtă, nu a întors valorile cu susul în jos!
De două mii de ani familia formată dintr-un bărbat și o femeie a fost celula de bază a societății! Ea s-a auto-conservat, perpetuat, așa cum a primit binecuvântare de la Dumnezeu Iisus, să o facă!
De mii de ani rolul bărbatului și al femeii în familie, în societate, a fost cel pe care Dumnezeu l-a hotărât, adică femeia având rolul principal, acela de a naște și de a sădi sămânța credinței în urmași! De două mii de ani femeile au perpetuat crestinismul! Lucru acesta era atât de clar încât Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii
De mame, de femei, de creștine, nu de bărbați nenînfricați, curajoși!
De câțiva zeci de
ani femeia însă s-a săturat de rolul ei principal și îl râvnește sau și la însușit deja pe cel secundar, al barbatului, rol mai lipsit de importanță, dar aparent mai „sclipitor” pentru că rezultatele muncii se văd imediat! Mișcarea aceasta se numește „emanciparea femeii” și este tot mai acută pe an ce trece, deși femeile s-au masculinizat de mult, iar ca o compensație bolnavă, bărbații s-au feminizat!
Din punct de vedere al supraviețuirii nu ar fi nici-o problemă acest schimb de roluri; femeia poate și ea să conduca, să vâneze, să apere familia, uneori chiar mai bine decât mulți bărbați, însă din punct de vedere al perpetuarii speciei, nu mai este atat de simplu fiindcă în ciuda UE, bărbatul nu poate rămâne gravid, iar o femeie pe post de bărbat gravidă, nu mai se poate compara cu un conducător bărbat! Nu mai vorbim de balanța hormonală care face ca reacțiile să fie diferite la bărbat față de femeie și asta tot timpul!
Mai grav în perpetuarea neamului omenesc este însă faptul că credința noilor generații, de la Eva încoace și până la sfârșitul pământului, a fost și poate fi transmisă doar de femeie! De o mamă, bunică, soră, matușe samd. credincioasă! Căutați exemple de sfinți în care tatăl a transmis credința, i-a întors din rătăcire și o să vedeți ca nu veți găsi! Cel mult și tatăl a fost si el foarte credincios în familia unui sfânt! Iar sfinții sunt în zilele noastre disparuți, sau pe cale de dispariție, (care mai sunt, sunt așcunși) iar aceast lucru este datorat mamelor cărora nu le-a mai plăcut funcția de femeie, rolul principal într-o familie și l-au acaparat total, sau parțial, pe cel ar bărbatului! N-au mai avut timp de credință, nu au mai fost modele pentru copiii lor, în această direcție! Iar bărbatul nu poate, oricât ar dori, să înlocuiască femeia, mama, în transmiterea credinței, chiar sfânt dacă ar fi, asa că am ajuns în situația în care ne aflăm!
Am dat exemplul cu sfinții pentru că viața lor este documentată, dar la fel se petrece în fiecare familie obișnuită!
De ce toată această introducere?
Pentru că duminică am fost surprins să fiu într-o biserică de mir și să constat că numărul bărbaților era mai mare decât al femeilor! Sper că a fost un concurs de împrejurări nefericite care a dus la situația aceasta și nu este o tendință, pentru ca asta ar însemna peste câțiva ani ca acei copii care ieri au fost aduși de tatăl lor la biserică, să fie adulții de mâine care fac un mare ocol în jurul ei!  Ar însemna ca după dispariția sfinților, caracteristică zilelor noastre, să dispară si credincioșii de rând!
Turma mică va fi într-adevăr tare mică!
Da, lumea e în pericol și trebuie să fie salvată, dar problema nu este numărul populației, gazele bovine, motorul cu ardere internă, stratul de ozon, încalzirea planetară, cioclii resetarii, ci o cu totul alta: schimbul de roluri între femeie și bărbat!
Poate de aceea se și insistă atât pe emancipare, homosexualitate, schimbarea de gen, perversiuni sexuale, ca femeia mamă, dacă mai ajunge mamă, să nu mai aibă nimic mântuitor de transmis!   
Doamne miluiește apără și ne păzește, de cel viclean!
Amin!       

30.06.2025