Călin Georgescu:„Ramân constant că America și președintele Trump este un mare lider, știu ce au de facut și foarte curând vor ajuta la căderea regimurilor neocoloniale”
N-am ce face, trebuie să rămân eu chiar dacă voi pierde prin asta mulți „prieteni„: Călin Georgescu este după această declarație, pentru mine cel puțin, ori foarte naiv, ori cam prost!
Știam că are niște fixuri: acela cu „apă, hrană, energie„, plus cele preluate probabil de la ciudata lui soție, dar nu știam de obsesia cu „vin americanii”! Fiind de vârsta mea, mă întreb cum de-a putut să uite că nu au venit nici în copilăria noastră, nu au venit nici când spera el în alegeri, că nu o să vină și nu vor veni niciodată să ne elibereze pe noi, sau pe altcineva, de sclavie! Nu au nici un interes, ori la ei „interesul poartă fesul„! Când există un interes nu se lasă așteptați, se grăbesc să apere rapid „democrația” prin orice mijloace!
Poate domnul Georgescu a uitat că l-am așteptat și în pandemie să vină pe „marele lider” și să facă ordine în lume, eu nu am uitat!
Trump s-a aliniat și atunci progresiștilor (sau colonialiștilor pt domnul Georgescu) până s-au vaccinat destui nefericiți și cu toate astea, a pierdut alegerile cu puterea în mână! Ba era să-și piardă și libertatea, averea, așa că l-a cam luat teama și s-a aliniat din nou, iar democrații, progresiștii, neocomuniștii, globaliștii, sorosiștii, colonialiștii (pentru domnul Georgescu) l-au lăsat să câștige cu o condiție probabil: poate să bată din gura cum și cât vrea, dar să facă ce i se spune! Și asta se și întâmplă!
Vine JD Vance la München, în numele lui și face valuri, după care în Germania și în România se continuă pe linia progresistă, democrată, ca și cum nu ar fi spus nimic!
Promite pacea în 24 de ore în conflictul din Ucraina, după care participă ca și Biden la războiul împotriva Rusiei!
Vorbește de pace, se vede candidat la Nobelul pentru ea, în timp ce atacă Iranul!
Și nu în ultimul rând îl bate pe umeri pe Netanyahu pentru ca a făcut în Gaza cu palestinienii ce au făcut și strămoșii lui cu indienii!
Da, Trump e un mare lider, dar asta doar în ce privește masa lui corporală, sau orgoliu tipic american, în rest este tot un Mucușor și sper că președintele „nostru” își va da cândva seama că sunt amândoi doar slugi la același stăpân și nu va mai umbla ca un cățeluș hipnotizat să stea măcar în umbra „marelui lider„!
Dacă Călin Georgescu este speranța românilor, iar Trump este speranța lui de a ajunge la putere…vai de mama noastră!
29.06.2025
29 iunie 2025 la 21:59
Nicio speranta la Mucușor (aka Mucifer), cercopitecul evoluat la mancator de muci e marioneta perfecta.
29 iunie 2025 la 23:29
Nu mai poti fi astazi sigur ca un material video nu-i facut cu IA, dar daca cel unde il pandeste pe Trump este unul adevarat suntem de rasul curcilor!
30 iunie 2025 la 23:54
O fi făcând CG din aceeași ceată cu Trump? Cam nu ar fi chiar așa de irealist. Vom trăi și vom vedea.
În orice caz, eu înțeleg că Trump nu-i chiar idealul de urmat. Până la urmă, e un om.
Iar când CG spune că vrea să fie ca Trump, el alege doar unele aspecte. Repet: doar unele.
Ca și mine, cand spun că-mi place cum scrii, sunt unele aspecte care-mi plac, poate că-s majoritatea. Dar cu altele nu-s de acord, nu am exact aceeași părere, sau chiar total opusă. Așa se întâmplă și la tine?
1 iulie 2025 la 4:11
Faptul ca a ales sa-l urmeze pe Trump în sustinerea lui Netanyahu care este un criminal si are pe constiință mii de oameni din Gaza este pentru mine hotarâtor! Restul prin prisma aceasta sunt doar povesti de adormit copiii!
Nu poti sa fi pentru pace selectiv!
E normal sa nu ti placa tot ce scriu si nici nu ma astept sa existe o astfel de persoana dar una e sa spui imi place ce scrii si alta sa spui imi place ce faci! Vorbele pot răni dar faptele ucid! Vorbele lui Ioan Oarecare sunt una si a lui Trump sau a altui presedinte alta!
Eu nu astept de la un prieten sustinere totala ci sa-mi spuna cand gresesc! Nu vreau sa fie nimeni ca mine Doamne fereste, dar cand este altfel sa fie mai bun! Fiecare are de invatat de la fiecare ori Georgescu in speranta ajutorului se suprapune pe Trump poate nu in toate dar in cele importante si aici intra și rele (Gaza)
1 iulie 2025 la 19:23
Educatia impreuna cu religia sunt arme care indocrineaza oamenii, sa se supuna cu frica DOMINARII altor fiinte RELE! La scoala obligatorie, nu te invata sa studiezi ci doar sa accepti TEORII, in timp ce religiile te invata sa te supui DOGMELOR!
1 iulie 2025 la 20:36
Trebuie sa va contrazic! Am zeci de ani de credință si la supunerea fată de dogme am ajuns singurel, fara scoala si catehism abia acum!
Apoi dumneata ca ateu esti convins că credinta e un instrument de manipulare a maselor al cuiva! Nu e de loc asa! Dar ca sa intelegi lucru asta nu ajunge mintea oricat de sclipitoare ar fi ci trebuie sa-l traiesti pe Dumnezeu lucru imposibil fara credinta si respect fata de dogme!
In privința scolii laice eu unul nu am acceptat niciodata teoriile ei pentru ca vedeam cum minte socialismul si era clar ca scoala trebuie sa functioneze dupa stăpâni! Am spus ca ei dar am crezut ca mine! Apoi am avut „norocul” sa dau de profesori cinstiti care mi-au confirmat faptul ca aveam dreptate! De ex prof. de genetica care ne-a explicat cat de absurd este sa crezi in evolutionism prin prisma geneticii!
1 iulie 2025 la 22:55
Nu toata lumea a avut ,,norocul” dumitale!
Daca avea abilitatea de a invia unde este sacrificiul?
Sunt realist …
2 iulie 2025 la 8:17
In suferință! Iar „abilitatea” o avem toți doar ca nu credem în ea!😉