De ce aceeași mafie depravata conduce de peste 30 de ani România, de ce nu ne merge bine nouă românilor, de ce într-o țară atat de bogată populația are probleme să-și plătească gazul, curentul consumat, să-și asigure un trai decent?
Si întrebările pot continua la nesfârșit, dar răspunsul rămâne unul și același pentru toate: pentru ca suntem așa cum suntem!
Adică cum suntem?
Dezbinați, egoiști, plini de sine, comozi, fricoși…. Da, nu sună de loc bine, dar dacă am fi sinceri cu noi înșine am recunoaște că asta este adevărul!
În primul rând suntem incapabili să ne recunoaștem greșelile, dar gata oricând să ne îndreptățim poziția greșită și asta până în pânzele albe!
De aicea dezbinarea si ușurința cu care suntem manevrați!
Un exemplu actual?
Un jurnalist a publicat pe Facebook faptul ca Nicușor Dan a fost împrumutat ca să ajungă președinte cu 12 milioane de euro dintre care 9 nu se cunoaște nici acum de la cine!
Un alt popor, altul decât al nostru, s-ar fi revoltat, ar cere sa se facă „lumină” imediat, mai ales când prin acești bani este clar că se perpetuează mafia existentă. Mai ales când fiecare s-a convins deja că Nicușor Dan este tot atât de potrivit pentru funcția de președinte cât a fost pentru cea de primar! Fiecare știe că nimeni nu da 9 milioane de euro de dragul lui Nicușor Dan, fără să spere un câstig, un avantaj ulterior acestei acțiuni! Banii au fost dați fie de teama de a nu deveni președinte Georgescu și a înlocui mafia existentă cu o alta probabil fie pentru favoruri ulterioare, adică o investiție și nimic mai mult!
Dar în loc să ne revoltăm că am fost înselați și am contribuit la asta, ne apărăm împroșcând în cei de pe alte poziții: „și Simion a luat!” De parcă asta ar da legalitate cumpărării în avans a posturilor de conducere, a afacerilor, a terenurilor, a României, mă rog a ce a mai rămas din ea!
E de necrezut!
3.02.2026
3 februarie 2026 la 16:07
…
– Mioriță laie,
Laie bucălaie
….
Romanul e din alta lume, nu e incorat in materialismul decadent, politica e la nivel de barfa de birt + capra vecinului, pardon mioarele vecinului, colegului, prietenului, varului, etc.
–
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
…
Minciuna la nivel de arta.
…
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele și luna
Mi-au ținut cununa.
Brazi și paltinași
I-am avut nuntași,
Preoți, munții mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Și stele făclii!
…
fara numar! fara numar!
Mai ziceam eu la o postare ca poporul asta n-are sanse sa iasa din Miorita; asa e scris, nu stiu unde, nu stiu de cine, dar studiind putin istoria scrisa + cea contemporana nu vad nicio sansa de reabilitare
3 februarie 2026 la 17:29
Da am inceput si eu sa cred ca e scris in ADN ul nostru sa fim cum suntem si poate e bine asa pentru ca cum ne cum am supravietuit tuturor invaziilor si „lipitorilor”!
Poate Dumnezeu are alt plan cu noi ca neam!
3 februarie 2026 la 18:24
da si eu sper ca in planul nestiut o sa intoarcem exemplul preferat al ungurilor din „asa nu” in „asa da”