Se presupune că tensiunea mea, refractară la orice tratament, ar veni de la un adenom de pe suprarenală. Pentru diagnostic însă e nevoie de o grămadă de investigații, iar eu am ajuns, cu greu (și prin intervenții recunosc), la ultimele trei!
De primul test v-am povestit aici!
Pentru următoarele două teste sunt la fel nevoit să renunț la medicația care mă ținea pe o linie de plutire, doar că de data asta înlocuitorii nu mai funcționează!  Practic am două săptămâni înainte în care trebuie să mă descurc (citește supraviețuiesc) fără asistență medicală, ceea ce mi se pare o bătaie de joc a medicilor fată de pacient!
De ce sunt atât de revoltat, dacă tot spun că nu mi-e frică de moarte ? Pentru că sunt îngrozit în schimb de posibilitatea crescută a unui accident vascular, care nu ar fi ce-mi doresc eu în ultimii mei ani de viață și cu atât mai puțin nu-i doresc familiei mele!
Dar, Facă-se Voia Ta Doamne oricare ar fi ea!

Cum arată primele zile din cele două săptămâni?
Cu creșteri bruște și repetate, de mai multe ori pe zi, a tensiunii la valori de peste 160 (sistolic), care alternează cu scăderi de până la valori de 95 ( cu 75)!!!  Valori ale pulsului de până la 142 (în ciuda medicamentului care ar trebui să reducă pulsul  și nu o face, dar dă în schimb constipații groaznice)! Alternanța asta între 160 și 95 face să-mi simt capul ca o gelatină sub presiune, o amețeală continuă, iar pulsul crescut îmi dă o stare de neliniște accentuată!
Uneori îmi e teribil de rău, dar nu vreau să chem salvarea pentru că aceștia ar veni mi-ar da alte medicamente și nu aș mai putea face testele pentru diagnostic! Și da, fară medicamente ar fi și mai rău pentru ca am încercat și varianta asta și a doua zi aveam valori de peste 190!
Nu pot lua legătura nici cu medicul endocrinolog decât prin asistente, iar un răspunsul îl primesc după câteva zile, timp în care tabloul simptomeleor mele este deja altul!
Nu țin atât de mult la viața încât să fac orice doar să trăiesc, dar sunt obligat de conștiința să nu abandonez lupta, dacă nu sunt sigur că pot suferi până la capăt, fără să-i cer socoteală lui Dumnezeu! Lucru de care de care nu sunt sigur deloc! Acesta e o „lecție” pe care am primit-o de la un mare duhovnic athonit, acum mulți ani, când eram într-o situație asemănătoare, lecție pe care mi-am însușit-o!
Încerc să supraviețuiesc …
Și dacă nu o să reușesc?
Pai dacă nu, nu, spune un proverb albanez! Inseamnă ca asta e Voia lui Dumnezeu, pentru care îi mulțumesc! Dar dacă am supraviețuit și am ratat doar testele o să trăiesc mai departe, de la „Eli, Eli, lama sabactani?” de acum, până la „S-a isprăvit!” și la „Doamne, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” oricând va fi asta!
Viața celui botezat, sau în Hristos „îmbrăcat„, este întotdeauna o altă …răstignire, iar pentru suferința mântuitoare nu mai e nevoie de soldați romani, bice, sulițe și piroane!
Trăim în alte vremuri, doar crucea a rămas același, chiar dacă fiecare o vede doar pe a lui însuși!

30.01.2023