MINUNI II Sfântul Mina

Continui seria despre unele minuni din viața mea…Prima pe care v-am povestit-o a fost cea a numelui meu.
Desigur pentru cei necredincioși o să fie niște „întâmplări” doar, la care ori nu au o explicație, ori au una lipsită de logică. Pentru cei credinciosi (măcar la nivelul meu) ele sunt minuni cu siguranță si mulți au trăit ei însuși unele, dar ca și mine se codesc ani întregi să le faca publice. Există o „lege nescrisă” în ortodoxie care spune că nu-i bine să poveștești aceste minuni!
Cu gândul la această lege m-am apucat sa-i fac Acatistul Sfântului Mina drept mulțumire pentru înca o minune făcută în viața mea!
La sfârșitul acatistului am dat de rugăciunea de mai jos, care m-a convins ca aceste minuni nu trebuie ținute ascunse! Chiar si „răspunsul” acesta la temerea mea se poate lua ca minune și eu unul o chiar fac, pentru ca altfel nu aș publica șirul de povestiri despre minunile trăite de mine

Voi începe cu o minune „ușoară” ultima, cea care mi-a dat imboldul pentru „seria” aceasta.
Mi-am pierdut cheile!
Toate cheile începand cu cele de la locuință și terminând cu cele de la mașină! Am fost cu câinele la plimbare și am reușit această „performanță” pe care nu am mai avut-o din copilărie!
Am intrat în apartament cu cheile de la mama soacră, care locuiește in vecininătate si are o rezervă. Am inceput să le caut peste tot, in speranța că am plecat fără ele! Telefoane la familie, poate le-au luat ei! Panică!
In cele din urmă mi-am dat seama că le pierdusem la plimbarea cu Aki!
Brusc m-am linistit! Cu pierdutul se rezolvă! L-am rugat pe Sf. Mina sa ma ajute să le găsesc! De când am început să apelez la Sf. Mina, în astfel de cazuri, am fost ajutat pe loc! Asta ar fi a treia oară!
La început credeam ca am găsit si eu un sfânt care mă simpatizează, in ciuda calitătii mele umane îndoielnice, dar am aflat ca Sfântul Mina il ajuta pe fiecare care îi cere ajutorul, la fel de repede, cum o face in cazul meu!
Am plecat înapoi pe traseul pe care fusesem și desigur cheile mă asteptau frumos, puse pe un bolovan, la marginea drumului!
Traseul meu are o jumătate de oră, prin iarbă majoritatea, dar să presupunem ca le-am pierdut pe asfalt! Foarte putini nemți lasa lucru pierdut la locul unde l-au găsit! Majoritatea il predau la obiecte pierdute direct sau indirect! Greu de crezut ca in cele cca 90 de minute nu a trecut nici un neamț pe lânga chei! Nici un copil!
Mare brânză o să spuneți!
Acum două luni mi-am pierdut portofelul cu toate actele, cărtile de cont, asigurare samd.
Rugăciune la Sf.Mina și a doua zi erau în cutia poștală!
Mare brânză o sa spuneți din nou.
Acum câtiva ani eram la Brodina, la niste prieteni. Dimineața mi-am luat undița si am iesit in spatele grădinii sa prind niste păstrăvi.
Brusturii pâna la râu erau de pe vremea dinozaurilor, mult mai înalți decât mine! Nici-o cărare, mergeam ca prin junglă, în orb, cu speranța ca voi ajunge la râu. Am ajuns cândva, si după vreo două ore de mers pe mal a trebuit să schimb blinkerul. Atunci mi-am dat seama ca îmi pierdusem ochelarii, fara de care tot ce se găseste la o distanță mai mica decât lungimea brațelor devine…..invizibil! Erau singurii ochelari care ii luasem cu mine in Romania ( de atunci am 3-4 perechi în mașină). De unde sa fac rost de alti ochelari in Brodina? Și Brodina e greu de găsit darminte ochelari in ea! Am inceput să-i caut prin jungla de brusturi și buruieni, concomitent cu cautarea unui traseu in spre casa prietenilor! La un moment dat prin minte mi-a trecut amintirea mamei care imi povestise că sfântul Mina e grabnic ajutător in astfel de cazuri! L-am rugat sa mă ajute si am dat să pornesc spre direcția ce o presupuneam înspre casă. Inainte ating pământul cu piciorul, la primul pas, am privit în jos. Ochelarii mei erau acolo!
Tot mare brânză? Întâmplare?
Va propun un experiment: mergeti la Brodina si lasti un lucru jos in jungla de brusturi , dupa care plimbati-va o oră două și incercați apoi sa găsiti acel lucru!
va urma…

8.10.2020

Minunea numelui I

Ioan! De când mă știu mi-am dorit să mă numesc Ioan! La început pentru că așa îl chema pe bunicul , Dumnezeu să-l ierte, care a fost (mai este si acum) un model de om, pentru mine, de ne-egalat.
Mai târziu am devenit credincios și am descoperit pe Sf. Ioan Botezătorul, Ioan Gură de Aur dar mai ales pe Sfântul Ioan Evanghelistul sau Teologul, ucenicul cel iubit al lui Iisus. M-am îndrăgostit de acest sfânt pe care eu unul îl consider cel mai mare dintre sfinți! Faptul ca Iisus i-a încredintat-o pe Mama Sa vorbeste de la sine!
Dorința mea de a purta numele Ioan a devenit și mai arzătoare! Aveam însă două nume deja și nici unul dintre ele nu era Ioan!
Sfinții însă lucrează în vietile noastre dacă ii rugăm, sau daca avem evlavie pentru ei!
Așa a fost în cazul meu!
Botezul meu a fost o temă care m-a frământat aproape toată viața, chiar si in perioada când eram ateu! Provin dintr-o familie de (fosti) atei și ca atare am avut tot timpul indoiala ca acest botez a fost canonic. Și nu a fost! Nu am fost scufundat, ci doar stropit si nu s-au citit, cu mare probabilitate, nici exorcismele, asa cum se practică de multa vreme in Ardeal!
Practic nu am fost botezat (nu o spun eu ci Sf. Vasile cel Mare) si a trebuit sa o fac la 54 de ani! Cum preoții de mir se cam feresc sa faca lucru acesta (dar nu se feresc sa faca din Botez o parodie) botezul meu a avut loc pe Athos. Am fost anuntat cu o săptămână înainte să ma prezint pe Munte, pentru ca mai exista un „candidat” italian, Marco convertit la ortodoxie care trebuia botezat!
Inaintea botezului parintele m-a intrebat daca vreau să imi păstrez numele sau doresc un altul. De dorit doream eu altul, dar nu am îndrăznit sa o spun, asa ca am răspuns: „Cum hotărâți dumneavoastră!” S-a gândit putin si mi-a spusAstăzi e 8. mai dupa calendarul vechi Sf. Apostol Marcu si după cel nou Sf. Apostol Ioan. Pe Marco il lăsăm Marcu si pe tine te botezăm Ioan! In plus si pe nasul tău il cheamă tot Ioan! De acord?”
Nu stiu daca am mai avut puterea sa raspund printre lacrimile de bucurie!
Pentru mine asta se numește minune pentru necredinciosi probabil „lanț de coincidențe”!
Nu sunt sigur vrednic de numele asta, dar ma străduiesc sa fiu si nu am cuvinte să mulțumesc Sf.Ioan pentru ajutorul lui!
Sigur foarte putini imi spun Ioan, unii chiar refuză cu încăpățânare să o faca, altora le este peste poate, dupa 54 de ani!
Pentru mine insa, bucuria de a mă numi Ioan, este mai mare decat mâhnirea ca lumea nu mă numeste asa!
Astăzi eu am avut ziua numelui si chiar daca nu m-a felicitat decât o persoana acum după-amiaza și nu am sărbătorit, eu sunt fericit sa știu ca a fost ziua „Sfântului meu”!
De altfel, fiecare nume poartă o anumita aură. Sfântul Ioan Evanghelistul este pus intre „Sfintii oarecare” nu se vorbește de el aproape de loc, nu se sărbătorește, ca Sf.Nicolae sau Sf.Petru si Pavel sau alti sfinti „mari”! Pe nedrept zic eu….