De ce mulți?
Care ar fi avantajul unei vieți lungi? Cine și de ce și-ar dori o viață lungă? Cui îi place să fie singur, neputincios, dependent de timpul liber și toanele altora? În plus ce n-ai făcut toată viața, la pensie este greu să mai faci! Inclusiv pocăința, milostenia, rugăciunea…
Și ce te faci dacă îți dai seama că trăiești doar ca să faci încă o vreme, umbră pământului? Ce te faci dacă doar lâncezești, uitat într-un colț, ca un lucru inutil? Ce te faci dacă nu mai vrei de loc încă o lună, un an, un deceniu?
Să te sinucizi nu se poate, dar este oare sinucidere dacă nu-ți tratezi, sau mai tratezi o boală? Și cine îți garantează că așa termini mai iute?
Definiția sinuciderii ar fi: provocare voită a propriei morți. Dar poți sa-ți provoci o boală? Greu, dacă nu chiar imposibil și o spune cineva care a văzut un om ce nu s-a infectat de hepatita C, deși a folosit un ac (din greșeală) cu care un bolnav, cu o viremie imensă, tocmai își măsurase glicemia!
Oricum o boală rareori o dorești și cum spuneam greu ți-o poți provoca singur! Boala cel mai ades este primită, ca orice altceva, doar și atunci când asta e voia lui Dumnezeu! Dar de ce ar vrea Dumnezeu să suferim noi cei bolnavi, sau/și cei de lângă noi? Asta e mai greu de înțeles! Sigur este doar că fiind un Dumnezeu bun, suferința primită și dusă cu mulțumire, sau măcar fără cârtire, poate fi mântuitoare pentru bolnav și/sau pentru cei care suferă în rând cu el!
Bolile se pot trata sau nu, vindeca sau nu, din ele se poate muri sau nu, după cum este voia lui Dumnezeu! Dumnezeu știe de când e de acord să ne îmbolnăvim, care o să fie evoluția bolii, cum vom reacționa fiecare și mai ales care sunt avantajele ce vor rezulta din evoluția și deznodământul ei, atât pentru bolnav cât și pentru cei din preajma lui!
Deci dacă nu-ți faci controale periodice amănunțite, adică dacă nu-ți cauți eventualele boli pe care le ai fără să știi, dacă nu trăiești sănătos (după normele actuale), dacă nu-ți tratezi o boală descoperită, eu nu cred că e sinucidere, cum crede majoritatea! Este doar momentul în care poți spune „Facă-se voia Ta!” Dar nu sunt de loc sigur ca asta grăbește pe doamna cu coasa!
Momentul morții, cauza ei, ca și lungimea vieții, calitatea ei, nu le alegem oricum noi niciodată, ci tot Dumnezeu! Oricât ne-ar place să credem că știința actuală „poate adăuga un cot la înălțimea” cuiva, nu este adevărat! Nu o poate face!
Tratamentele (temă pe care o cunosc de-o viață) nu sunt nici garantul vindecării, nici a prelungirii vieții! Adesea dimpotriva, pot să grăbească moartea, sau să scurteaze agonia! Cum spuneam, vindecarea ține de Dumnezeu care alege pentru cine un tratament este de succes, pentru cine e apă de ploaie și pentru cine e o otravă! Iar Dumnezeu poate decide evoluția cu și fara tratament, ca și deznodământul: vindecarea sau moartea, sau cronicizarea bolii și desigur intensitatea suferinței!
Noi nu cunoaștem care e în realitate raportul dintre „Bine că n-a mai trăit să vadă asta!” și „Bine că a mai apucat să vadă asta!” dar oricare ar fi raportul, nu știm în care parte ne-am fi încadrat noi! Șansele, procentele, când e vorba de vindecare, moarte, dar și în general, nu spun nimic!Nu contează că am avut 99,9% șanse de vindecare, dacă eu sunt acel 0,1%! (chiar am fost adesea!) Pentru mine raportul a fost invers, propiu-zis!
Așa că cine are credință și e convins că poate duce boala până la sfârșit, cu mulțumire, nu trebuie neapărat să se trateze, pentru că tot voia lui Dumnezeu va fi cea care va decide deznodământul!
Iar Dumnezeu alege pentru noi cum și ce este mai bine fiindcă El chiar știe ce e mai bine, ce ne așteaptă, dacă este de folos pentru mântuire sau nu, să întârziem pe lumea aceasta! Noi considerăm moartea cel mai mare rău, dar uneori viața care ne așteaptă poate fi mult mai rea decât moartea! Și totuși ne cramponăm, facem orice efort posibil, doar să nu fim scutiți de viitoarea eventuală amărăciune!
Ne supărăm pe Dumnezeu când ia pe cineva drag de lângă noi, fără să știm câtă suferință ar fi îndurat el și noi, dacă ar mai fi trăit!
Ne supărăm pe cel care nu mai vrea, sau nu mai găsește în el putere, sau motivația, să mai lupte!
Ne supărăm pentru că ne iubim pe noi mai mult decât pe oricine altcineva și pentru că nu avem încredere în Dumnezeu și în bunătatea Lui!
Și alteori ne supărăm pe Dumnezeu că a „uitat” de noi ca a lăsat tratamentele să ne „mumifice” și am ajuns să vegetăm ( că viață nu se mai poate numi) în însingurare, într-o lume străină, cu care rareori mai avem contact!
„…zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani. Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere!” Ps 89
La mulți ani?
Doar dacă este continuat de „binecuvântați, fericiți„, altfel poate fi un blestem! „La mulți ani sănatoși!” poate fi un blestem și mai puternic, în lipsa fericirii!
Aveți grije mare la cuvintele folosite, nu orice blestem începe cu „Te blestem…” !

5.01.2024