Am început renovarea bucătăriei în cel mai românesc mod posibil, că deh „sângele apă nu se face!„
Am început demontatul bucătăriei, pardon am vrut să încep demontatul bucătăriei, mai precis să arunc mașina de spălat vase, vinovata principală pentru care la vârsta mea înaintată mă mai apuc de renovări!
Nu pot închide apa!!! Și dacă nu închid apa nu pot scoate mașina afară din mobila de bucătărie în care e integrată, iar dacă nu scot mașina, nu pot demonta dulapurile!
Cea mai iubită dintre neveste oricum este împotrivă să arunc dulapurile pline, cică ne mai trebuie ceva vase, tacâmuri, pahare și pentru restul de viață de după renovare! Optimistă nevasta asta a mea! Noi avem 65 de ani deja, suntem semi-anchilozați, copiii sunt plecați prin alte țări, orașe, vecinii cu care ne înțelegeam sunt duși pe la cimitire, sau azile și nu se mai întorc, iar eu ca dezinstalator, nu prea fac multe parale! I
Îmi trebuie ochelarii de distanță să văd unde are dulapul șuruburile, apoi pun un deget pe ele (să le mai găsesc), cu mâna cealaltă schimb ochelarii, cu cei de văzut de aproape, ca să văd cu ce fel de șurub am de aface!
După ce știu, iau ochelarii de departe să găsesc scula necesară, vin la dulap, pun o mână pe șuruburi, schimb ochelarii cu cei de aproape și… nu mai găsesc scula lăsată jos, ca altfel nu puteam schimba ochelarii! Încerc să o găsesc cu piciorul, mă înțep în ceva, după care îmi rup probabil degetul mic în altceva și …renunț. Schimb ochelarii, găsesc scula, dulapul, șurubul și încerc în orb să deșurubez, fiindcă nu-mi ajung mâinile să schimb iar ochelarii! Dacă reușesc probabil îmi va cadea o scândură de la dulap în cap și/ sau pe picioare, probabil tot pe degetul rupt, dacă nu, înseamnă că șurubul e stricat deja și dulapul trebuie demontat cu …barosul! La asta mă pricep! Pericolul e doar să ratez dulapurile, să fiu singur acasă și să mă ambiționez pe vreun perete!
E clar de ce n-am de gând să montez eu mobila nouă, presupunând că cea mai iubită dintre neveste mi-ar da voie!
Miercuri vine un instalator care să-mi desfacă mașina de la rețeaua de apă, să schimbe robinetul care probabil se va rupe, cu cel pe care o să-l cumpăr preventiv și care sper să se potrivească că nu prea le am eu cu țolii! E tot de vârsta mea dar parcă n-are ochelari…sau n-am avut eu când l-am văzut ultima dată?
Până luni apoi fac o pauză, în care voi spăla vasele adunate, apoi o să dau o fugă până în Elveția și înapoi, iar de luni încolo mă apuc să scot de prin dulapuri, oale, ulcele și ce „oi” voi mai găsi!
Vă doresc barem vouă un sfârșit de săptămână liniștit, la iarbă verde, în pădure, unde-i mai răcoare, cu berea pusă în pârul rece și cu micii sfârâind pe grătar!
28.02.2025
Care mai vreți o „țară ca afară” și „De ce m-ați dat de lângă voi? ” 😭
28 iunie 2025 la 14:10
Nu trebuia sa va apucati de bucatarie fara ochelari progresivi !!! Probabil v-ati gandit ca e mai ieftina o bucatarie gata montata decat ochelarii…
Am ras cu lacrimi!
28 iunie 2025 la 15:07
Nu-i pot purta!!!! Bine ar fi sa scap eu cu o bucatarie de 800 de euro dar nici nu cred ca mai exista asa ceva! Acum 30 de ani am gasit dar atunci erau marcile mari!
29 iunie 2025 la 21:47
🤣🤣🤣 nu pot decat sa va tin pumnii!!! si eventual sa va consolez ca si altii un pic mai tineri intampina probleme similare cu cea mai iubita sotie a lor care vine colac peste pupaza peste problemele tehnice de montat/demontat chestii. Si cand esti bucuros si mandru nevoie mare ca ai reusit sa faci ceva dupa ce te-ai chinuit cu diverse probleme mai si bombane ca nu e ceva cum isi doarea, basca mai si trebuie modificat si o iei de la capat. Tot ce pot sa sper e ca dupa mesterii din Germania nu trebuie sa ajustezi/finisezi chiar refaci lucrarea cum de prea multe ori se intampla in Romania.
29 iunie 2025 la 21:57
🤣😂😂 IN Germania nu prea mai exista mesteri germani!
29 iunie 2025 la 22:15
Ma refer la mesterii din Gemania indiferent de nationalitate, ca poate isi dau interesul corespunzator sa nu fie nevoie de interventii dupa ei. Eu mor si cu banii dati si cu munca de dupa. 🤬🤬🤬
29 iunie 2025 la 23:27
Pana acum am lucrat doar cu germani ca meseriasi dar intre timp cam toti sunt in pensie si eu trebuie sa risc cu cei veniti caci cum spuneam nemții s-au cam terminat! O sa va tin desigur la curent…
1 iulie 2025 la 8:35
Sugestie: de facut rost (cumparat) o centura pentru scule sau macar o bratara magnetica (pentru suruburi, cuie, bituri) si o lanterna frontala (de fixat pe cap).
1 iulie 2025 la 10:22
Ar fi o usurare sa fie sculele agațate de mine (nu mi-ar mai trebui a treia mână!) dar nu stiu daca m-as mai putea ridica de jos sau intra prin dulapuri ca si asa abia ma misc!😂La lampă chiar nu m-am gandit si am o sumedenie în trusa de pescuit!👍