Vrăbiuţe!

Cip! Cip!

Pagina 39 din 288

După 36 de ani

Am luat din nou legătura cu colegii de facultate, unii chiar si de armată, de fapt ei m-au „găsit” si au luat legătura cu mine după mai bine de 36 de ani!Cu câțiva dintre ei chiar m-am întâlnit la un… Continuă lectura →

Fiii lui Dumnezeu?

Omul a fost creat bun, nici nu avea cum altfel căci a fost făcut după „chipul și asemănarea” lui Iisus!Răul a intrat odată cu neascultarea, cu șoapta diavolului la urechea Evei în genomul uman și de atunci unii îl înmulțesc,… Continuă lectura →

„Vindecarea” rapidă a psoriazisului la coate

Trebuie sa vă dezamăgesc din primul rând ; nu am spus definitivă de aceea ghilimelele!Printre colecția mea de boli am și pe cea numită psoriazis, o „amintire” de la primul tratament facut cu interferon, o jumătate de an!Desigur am facut… Continuă lectura →

În pragul apocalipsei

Conducătorii cei noi,nu vor pace, ci război,cred ca prea ne înmulțim,de-aia vor ca să murim,să golească lumea toată,de se poate, dintr-o dată! Ne-otrăvesc, ne „vaccinează„sau pe toți ne radiază,dar mai efectiv ar fi,cu bombe de ne-ar stârpi,de-ar aprinde între noi,un… Continuă lectura →

Acvariul

Nu pot scăpa de senzația că trăiesc într-un „acvariu„, a cărui pereți de sticlă, sunt pe zi ce trece, tot mai aproape unul de altul!Doar cu câțiva ani înainte, nu aveam senzația că sunt închis! Poate pentru că nu mă… Continuă lectura →

Mi-e foame…

Eu foamea o simt când mă trezescși până seara când adorm flămând,apă tot beau, dorind să o păcălesc,dar ea revine rehidratată-în gând! Și post dacă n-aș ține, tot la fel aș fi;flămând tot timpul, fără de încetare,mațele într-una goale la… Continuă lectura →

Rugăciune 33

Doamne, fac doar umbră la pământ,la nimenea, dintre cei vii, nu îilipsescși nici capabil să devin mai bun nu sunt,ce mi-a rămas din viață degeaba risipesc! Cheamă-mă Doamne că pe toți încurcși orice fac, sau spun, îmi iasă prost,dă-mi voie… Continuă lectura →

Predica la Duminica Sfântului Ioan Scăraru

Pr. prof. Constantin Necula Sibiu 30.03.2025 Parohia „Sfinții Arhangelii Mihail și Gavril”

Mulțumesc pentru refuz…

Doamne, de darurile Tale toate,ce le-am cerut și mi le-ai dat,îți mulțumesc, erau nemeritateși mulțumesc de ce mi-ai refuzat! Refuzul Tău, ca oameni limitați,să-l înțelegem este foarte greu;doar Tu poți timpul să-l străbați,să știi ce aduce în viitor, un dar… Continuă lectura →

« Articole mai vechi Articole mai noi »

© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress

Temă de Anders NorenSus ↑