Acum peste 30 de ani am plecat din România dezamăgit de conaționalii mei! Am avut o șansă să devenim ce ne-am dorit tot timpul sub comuniști, ba mai eram și o națiune fără datorii și „pretenă” cu țările africane, arabe,… Continuă lectura →
(gânduri din avionul în care pasagerii purtau de bună voie masca FFP2….) Posedații care ne conduc s-au hotărât să ne înfometeze și să înceapă un război mondial. Nu știu dacă neapărat în această ordine, dar nici nu prea contează! Ce… Continuă lectura →
Pe mine mă supără rugăciunile din biserică în privința războiului cum m-au supărat și în privința „pandemiei„!Nu, să nu mă întelegeți greșit, ele trebuiesc făcute și dacă ar fi după mine ar trebui făcute nu doar în biserică, ci și… Continuă lectura →
Pe zi ce trece mi se întărește convingerea că nu suntem doar „victimele” unor persoane puse pe capătuială și lipsite de Dumnezeu, a unei secte sataniste! Gates, Schwab, Fauci, Soros, Rothschild et Co. nu sunt dușmanii noștri! Ei sunt doar… Continuă lectura →
Karl Lauterbach manifestă astăzi la Berlin, – pentru Ucraina și împotriva dictatorului narcisist Putin. Un politician care nu se dă în lături de la nimic pentru interesele sale – lobby-ul farmaceutic – este pe străzile din Berlin între 100.000 de… Continuă lectura →
În încercarea de a mă „rupe” de tema”pandemie” de sentimentul că lumea se duce de râpă și eu deși știu asta, nu reusesc să conving pe nimeni m-am uitat la un film pe Netflix. Nu l-am ales, ci m-am gândit… Continuă lectura →
Resetarea a fost dorită de foarte multă vreme, probabil de 2000 de ani! Cel care a dorit-o a încercat prin toate mijloacele să o facă să rupă complet Creația de Creator! Muzica nu putea scăpa nici ea desigur de „șoapta”… Continuă lectura →
În „Noua normalitate”altfel anu-i structurat;anotimpurile toate,doar în trei s-au concentrat! „Lockdown” iarna, primăvarase numesc și țin opt luni!„Relaxare” numim vara,ține o lună … în anii buni! Toamna „Valul nou” se cheamătrei luni ca să auzim,de la oamenii (?) „de seamă”,cum… Continuă lectura →
© 2026 Vrăbiuţe! — Propulsată de WordPress
Temă de Anders Noren — Sus ↑